Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISTORIE: Arheologii reiau săpăturile în necropola celtică de la Fântânele

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Complexul Muzeal Judeţean a alocat 16.000 de lei pentru reluarea săpăturilor arheologice la Piatra Fântânele. În necropola celtică de la Fântânele s-au descoperit 29 de morminte bogate în relicve umane (schelete sau urne cu cenuşă funerară), bijuterii, vase ceramice şi oase de animale

Arheologii de la Muzeul Grăniceresc din Năsăud îşi fac de-acum planuri pentru săpăturile pe care au de gând să le înceapă în luna iulie. Ca şi în alţi ani, lucrările vor fi coordonate de cercetătorul Lucian Vaida, totodată şi directorul muzeului. El speră să descopere alte morminte şi vestigii inedite pe dealurile de la Fântânele. Deşi s-au găsit în zonă morminte de celţi, nu s-a identificat locul unde ar fi putut locui aceştia. „Dacă nu l-am descoperit, nu înseamnă că nu există. Aşezarea există, trebuie doar să o găsim. În plus, necropola a fost datată între sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al II-lea înainte de Hristos. Noi nu am dat peste morminte care datează de la sfârşitul secolului al III-lea înainte de Hristos. Este o verigă-lipsă. Sperăm să nu mai fie la finalul săpăturilor din acest an", explică coordonatorul şantierului arheologic, Lucian Vaida. Din echipa sa nu vor lipsi arheologi de la muzeele din judeţ, doctoranzi şi, ca anul trecut, liceeni din Bistriţa, pasionaţi de studiul trecutului. Cu toţii îşi vor stabili „cartierul general" în localitatea Fântânele, din comuna Matei, situată în partea de câmpie a Bistriţei-Năsăud, înspre judeţul Mureş.

Îşi incinerau morţii

În urma cercetărilor, începute acum 11 ani, arheologii au ajuns la concluzia că locuitorii celţi din zona Fântânele obişnuiau să-şi incinereze morţii. „Campania din 2008 a adus şi primul complex de incineraţie în urnă. Este o descoperire importantă întrucât până acum au existat serioase rezerve privind existenţa unor astfel de morminte în necropolele celtice din nord-estul Tran

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 18 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 56 minute
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°