Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Gheorghe, actriţa îndrăgostită de dans

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Încă de mică, Adriana a urcat pe scenă. Prima dată pentru că a urmat cursuri de modelling, iar mai târziu ca dansatoare şi actriţă.

După ce a renunţat la prezentările de modă, tânăra a mers la Şcoala de Arte, unde a făcut dans modern, popular şi balet. În urmă cu şase ani a început să danseze, iar după cinci ani a primit o diplomă de absolvire. Apoi Adriana şi-a făcut propria trupă de dans, formată iniţial numai din fete.

„Cu această trupă am participat la Cupa Liceelor, unde spre fericirea noastră am obţinut locul întâi şi a trebuit să reprezentăm Buzăul la Bucureşti, la faza naţională", ne-a mărturisit Adriana Gheorghe.

În lipsa unei săli de dans şi a unui coregraf, rezultatele obţinute în Capitală nu au fost cele aşteptate, însă acest lucru nu a demoralizat-o şi a continuat proiectul, luând în trupă chiar şi câţiva băieţi. Apoi au participat şi la concursul „Străzile", unde au ieşit pe locul al treilea.

A ales teatrul

Înclinaţia sa către artă a facut-o pe Adriana să renunţe la un liceu teoretic şi să aleagă secţia de teatru de la Liceul de Artă.

„Eu consider că teatrul este o îmbinare potrivită între coregrafie, muzică, artă teatrală, şi le cuprinde chiar pe toate", ne-a mărturisit Adriana.

În clasa a noua a avut deja o colaborare cu Teatrul George Ciprian pentru piesa „Alibaba şi cei 40 de hoţi". Apoi a jucat şi în piesele „Ţara lui Gufi" şi „Sânziana şi Pepelea", în aceasta din urmă având chiar rolul Sânzianei.

„Am fost foarte încântată când am primit acest rol, reacţia publicului m-a copleşit pentru că atunci când intram pe scenă îmbrăcată într-o rochie de prinţesă, toată lumea rămânea uimită", îşi aminteşte Adriana Gheorghe.

Tot în clasa a noua a urcat pe scenă şi în calitate de prezentatoare de spectacole alături de un coleg mai mare, lucru care a suprins-o, p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°