Am urmarit discutia iscata in jurul piesei celor de la BUG Mafia si, recunosc, nu prea pricep de unde atata emotie. In primul rand piesa e slaba, indiferent din ce punct de vedere ati privi-o. Text chinuit, scris pe graba probabil, “flow” obosit si o revolta insuficient de onesta pentru a ma convinge de orice altceva decat ca se putea si mai bine.

O insulta pentru ascultatorii de Public Enemy sau NWA, ca sa dau doar vreo doua exemple.

Sincer, ascultand-o, m-a facut sa ma gandesc la injuraturile alea generice pe care le mai auzi cateodata in tramvai rostite de cate un domn intre doua varste suparat pe “sistem”.

Nimic care sa inspire, sa mobilizeze sau sa conteze in felul in care o face piesa asta de exemplu:

Violenta? Flinte? LOL, ca sa zic asa. Fredonati (strigati?) cu ICE T, va rog:

You try to ban the A.K.

I got ten of ‘em stashed

With a case of hand grenades

Instigare la nesupunere, spuneti? Sa il ascultam pe poetul simbolist Zach de la Rocha, un subtil critic al contemporaneitatii si, in acelasi timp, autor al unor delicate indemnuri la dialog. Iata cum, folosind ironia de aceasta data, noua noastra cunostinta expune punctul de vedere al establishmentului:

The world is my expense

The cost of my desire

Jesus blessed me with its future

And I protect it with fire

So raise your fists

And march around

Just don’t take what you need

I’ll jail and bury those committed

And smother the rest in greed

Crawl with me into tomorrow

Or I’ll drag you to your grave

I’m deep inside your children

They’ll betray you in my name

Ati remarcat, sper, tonul impaciuitor si amical al mesajului. Daca doriti mai mult, va recomand “Killing in the name of”, “Calm like a bomb” si “Freedom”. Mici bucati de dialog academic, fiecare dintre