17 Mai este Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hipertensiunii Arteriale. Campania de celebrare la nivel mondial pentru anul 2010 are ca tema promovarea sanatatii cardiovasculare sub deviza "O greutate normala - o tensiune normala”.
Cu ocazia evenimentului mondial, la initiativa Institutului National de Sanatate Publica si cu suportul tehnic al Centrului Regional de Sanatate Publica Cluj, in cadrul subprogramului de promovare a unui stil de viata sanatos al Ministerului Sanatatii, in toate judetele tarii se deruleaza campania nationala cu sloganul “Sanatatea inimii este in mainile tale”.
Campania se adreseaza populatiei generale, atat copiilor cat si adultilor.
Scopul campaniei este constientizarea populatiei despre riscurile HTA, incurajarea practicarii metodelor de diagnosticare precoce, dar mai ales prevenirea HTA.
Obiectivele principale sunt cresterea numarului de persoane care isi verifica tensiunea arteriala regulat, precum si a celor care adopta comportamente care sa previna aparitia HTA.
In acest context in perioada 17.05-17.06.2010 la nivelul judetului Arges vor avea loc o serie de activitati in vederea promovarii sanatatii cardiovasculare: distribuire de pliante, brosuri, postere in unitati scolare, cabinete medicale individuale, unitati sanitare si diverse locuri publice, precum si discutii interactive si sesiuni de informare, educare, comunicare pentru diferite grupuri populationale.