Doar nouă parlamentari, din totalul de 471, au fost prezenţi la toate şedinţele în perioada septembrie - decembrie 2009. Printre aceştia nu se numără niciun senator, potrivit Realitatea.net.
Nu prea dau pe la Parlament, dar îşi iau salariile ca şi când ar fi prezenţi la lucru zi de zi. În sesiunea septembrie - decembrie 2009, peste 30% dintre parlamentari au lipsit de la mai mult de jumătate dintre lucrările Legislativului. Nici iniţiative parlamentare nu prea au avut, iar la capitolul declaraţii politice mai mult de jumătate dintre aleşi s-au rezumat la una, două, maximum trei. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile care se desprind dintr-un studiu al Institutului de Politici Publice privind activitatea parlamentarilor.
Doar nouă parlamentari, din totalul de 471, au fost prezenţi la toate şedinţele în perioada septembrie - decembrie 2009. Printre aceştia nu se numără niciun senator. De altfel, senatorii au fost cei mai mari chiulangii, 82 din totalul de 137, lipsind de la mai mult de jumătate din şedinţe.
Tonul absenţelor a fost dat de liderii de grup şi chiar de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care au fost prezenţi la doar câteva şedinţe. Într-un top al prezenţei liderilor de grup la Senat, Marko Bela se află pe ultimul loc cu doar 2 prezenţe din 212 şedinţe. Pe penultimul loc este liderul de grup al senatorilor PSD, Ioan Toma, cu 12 prezenţe, urmat de cel al PNL, Puiu Haşotti, cu 85 de prezenţe din 212.
Cel mai prezent la şedinţele Senatului a fost liderul de grup PDL, Traian Igaş cu 152 de prezenţe.
La Camera Deputaţilor, chiulangiul numărul 1 a fost liderul grupului PSD, Viorel Hrebenciuc, care nu a fost la nicio şedinţă. Tot la coada clasamentului se află şi liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu cu doar 32 de prezenţe din 168 de şedinţe. Cel mai conştiincios a fost liderul de grup al UDMR, Marton Arpad,