Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focar de rabie la Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 15 mai 2010 ·

O vulpe turbată a fost găsită moartă în curtea unui localnic pe de Glăjerie, iar testele rapide au arătat prezenţa virusului

turbării în ţesuturile acesteia. Direcţia Sanitar Veterinară a instituit carantină de gradul 3: câinii fără stăpân urmează să fie strânşi de pe stradă, iar animalele din gospodării vor fi vaccinate

Pe 11 mai, un cetăţean din Râşnov, domiciliat în zona Glăjerie, a găsit în curtea casei sale o vulpe moartă. Câinele său îi dădea târcoale, astfel că omul a ridicat corpul şi a anunţat medicii veterinari. Un echipaj al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a preluat cadavrul şi l-a transportat la laboratorul propriu. În urma testelor a fost depistată prezenţa virusului rabic. „La Râşnov avem un focar declarat de rabie. S-au luat toate măsurile de alertă atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional. În momentul de faţă medicii veterinari acţionează conform protocolului. S-a activat Centrul Local de Combatere al Bolilor, s-a făcut corespondenţa cu toate instituţiile de la nivel judeţean”, a declarat Dorin Enache, directorul DSVSA Braşov.

Câinii şi pisicile au fost vaccinate în decembrie, spun reprezentanţii DSVSA, astfel că se vor face doar vaccinări de completare. Singurele măsuri care vor fi luate sunt cele împotriva câinilor fără stăpân şi asupra animalelor sălbatice, care vor fi monitorizate. Vulpile sălbatice vor fi împuşcate şi analizate în laborator, iar câinele proprietarului care a descoperit vulpea moartă va fi ţinut în carantină pentru 3 săptămâni. „Toţi cei care urmăresc sau văd un comportament schimbat, pervertit al animalelor domestice sau sălbatice să sune la 112”, a declarat Enache. Măsurile anti-rabie vor fi ridicate peste 3 luni, când va fi închis focarul. O vulpe turbată a fost găsită moartă în curtea unui localnic pe de Glăjerie, iar testele rapide au arătat prezenţa virus

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°