Guvernul radiază firme aflate de 3 ani în dizolvare şi reduce termenul de lichidare, pentru tranşa CE
Firmele vor fi lichidate în maximum un an de la înscrierea în Registrul Comerţului a deciziei de dizolvare, iar societăţile aflate acum în dizolvare sau lichidare voluntară de peste trei ani vor fi radiate din oficiu, modificări care au fost introduse de Guvern pentru o nouă tranşă din împrumutul CE. Termenul de un an ar putea fi prelungit de către tribunal, pentru motive temeinice, cu perioade de câte şase luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern în urma negocierilor cu cu experţii Comisiei Europene, pentru acordarea unei noi tranşe de împrumut, şi care confirmă informaţiile de la sfârşitul lunii aprilie, informează Mediafax.
Lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societăţii. Dacă în termen de trei luni de la expirarea termenului, prelungit de tribunal după caz, Registrului Comerţului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau de numire a lichidatorului, firma va fi radiată din oficiu, iar bunurile rămase în patrimoniu vor reveni acţionarilor, care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanţelor.
ONRC scapă de taxe
Legislaţia actuală prevede că lichidarea societăţii trebuie finalizată în cel mult trei ani de la data dizolvării, iar pentru motive temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult doi ani. "Prevederile se aplică şi procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei. Prin excepţie, societăţile comerciale care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de trei ani sunt radiate din oficiu din Registrul Comerţului. Dispoziţiile se aplică ş