Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Moroşanu vrea să intre în politică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Poreclit „Moartea din Carpaţi”, luptătorul de K1 a câştigat, alături de Magda Ciorobea, concursul „Dansez pentru tine”, deşi nimeni nu-i dădea vreo şansă. El se gândeşte să intre pe scena politică după ce se va retrage din ring.

Cornel Patrichi, unul dintre membrii juriului „Dansez pentru tine", spunea în semifinala concursului: „Dacă îmi zicea cineva că o să ajungă Moroşanu atât de departe îl făceam nebun. Iată că ne-a dat peste nas şi a reuşit!"

Mai citiţi şi:

Cine va lua banu’: Moroşanu sau Orfanu’?

Moroşanu a fost luat peste picior de un samoan, la Budapestaâ

Iaşi: Moroşanu a dat samba pe kick boxing

De atunci, luptătorul de K1 a ajuns în finală şi, la capătul drumului, a fost desemnat marele câştigător, alături de partenera sa de dans, Magdalena Ciorobea.

Cătălin Moroşanu (28 de ani) vorbeşte cu mare bucurie despre „Dansez pentru tine" şi despre premiul câştigat - 60.000 de euro care vor intra în contul Magdei şi al fiicei ei, Raluca. „Mă simt uşurat acum, că s-a terminat. Parcă simt că am mai mult timp liber", spune Moroşanu zâmbitor.

„Sunt foarte fericit, bucuros, toată lumea pe stradă mă felicită, mă îmbrăţişează, mă laudă, mă simt ca şi cum aş fi câştigat un mare meci", completează luptătorul, extrem de fericit că a reuşit să împlinească visul Magdei, acela de a-i asigura fetiţei ei viitorul.

Una dintre cele mai mari satisfacţii ale lui Cătălin este că a reuşit să facă ceva la care ştia cu siguranţă că nu se pricepe - să danseze - şi că şi-a depăşit limitele. L-a surprins felul în care s-a simţit în ringul de dans pe toată perioada competiţiei.

„Nu am fost graţios, însă multă lume, ca şi mine de altfel, a rămas uimită de felul în care mă transformam în ring. Eram altă persoană şi am ajuns să cred că odată intrat în joc ajungi să scoţi la iveală caracterul, suflet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 58 minute
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 49 minute
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°