Unei ţări bogate nu îi este permis să facă jocul sărăciei. Să cocheteze cu mizeria şi să o accepte; să jinduiască la dezastru. În condiţii normale, o ţară bogată nu poate fi alungată din raiul ei la care au jinduit atâţia, de mii de ani.

Şi, totuşi, România a fost împinsă pe marginea prăpastiei. Tocmai de către aceia care şi-au închipuit că sunt stăpâni pe bogaţiile ei. Stăpâni pe toată suflarea românească. "Tiranie de ordin sufletesc" - ar spune Biserica - este cea prin care noua stăpânire a făcut posibilă sărăcirea întregii ţări. Ba mai mult, a distrus, sistematic, bruma de speranţă pe care oamenii şi-o dobândiseră, cu greu, în ultimii douăzeci de ani.

Situaţie de neconceput şi fără precedent, măsura luată de Guvern privind reducerea salariilor la bugetari cu 25% şi a pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15%, începând cu data de 1 iunie, este cu adevărat un "dezastru care ne poate împinge la colaps", au vociferat protestanţii. Chipurile, "măsuri de criză"... De fapt, măsuri de acoperire a incompetenţei, trădării, corupţiei şi minciunii unor lideri ai puterii. Care s-au folosit de votul electoratului - umilit, batjocorit, dus cu vorba - pentru a se ridica sus, cât mai sus, în vârful piramidei afacerilor. Aşa am ajuns să trăim într-o ţară jefuită şi vândută mai pe nimic. Unde, iată, oamenii au fost aduşi în pragul deznădejdii.

Bomba puterii a nimicit orice speranţă şi credinţă în mai bine. Nu este deloc exclus să asistăm la exodul masiv al celor afectaţi, care mai au, încă, ani buni până la pensie. Oricum, specialiştii au luat demult drumul străinătăţii. Iar protestele bugetarilor, ale pensionarilor, ale studenţilor nemulţumiţi de reducerea fondurilor pentru burse, nu par a-i descuraja pe decidenţi. Chiar dacă angajaţii din sistemul sanitar consideră măsura guvernanţilor drept "criminală", ţara fiind adusă în "pragul unui genocid". Chiar dacă p