Mult aşteptatul „Wall Street 2”, proiectat ieri la Cannes, în premieră mondială, este ca o ceaşcă de lapte cald înainte de culcare. Te ajută să adormi. Sursa: Reuters
La 22 de ani de când machiavelicul Gordon Gekko a convins zeci de adolescenţi americani să joace la Bursa de pe Wall Street (Michael Douglas a declarat că nu încetează să se mire nici astăzi de ce un personaj atât de diabolic a devenit model), Oliver Stone s-a lăsat convins să reîncălzească supa.
Un scenariu în latenţă exista de ceva vreme, însă declicul s-a produs abia în 2008, odată cu crahul financiar şi falimentul Lehman Brothers. Atunci Oliver Stone a decis că e timpul pentru „Wall Street: Money Never Sleeps” (proiectat în premieră mondială ieri, la Cannes). Gordon Gekko iese din închisoare după opt ani şi are de recuperat trei lucruri: afecţiunea fiicei sale (Carey Mulligan), puterea de altădată şi 100 de milioane de dolari.
Michael Douglas e aşa cum ar trebui să fie, probabil, un bărbat îmbătrânit, rodat şi cu lecţiile de viaţă recapitulate în închisoare: ceva mai înţelept, nostalgic şi temperat de lacom („Greed is good” rămâne predica lui). Ca şi mafiotul convertit din „Naşul 3”, face şi acte caritabile, semn că şi Oliver Stone a cam îmbătrânit şi simte nevoia de puţină morală.
Ce se mai poate spune acum despre „Wall Street”?
La un curs despre „lăcomie”, Gekko îl întâlneşte pe logodnicul fiicei sale, Jack Moore (ShiaLaBoeuf), un agent de bursă de modă nouă (e, de fapt, întruparea moralei pe care o face Stone, adică se poate şi aşa, fără mânării): cinstit, greu de manipulat, extrem de isteţ, extrem de îndrăgostit, extrem de îndrăzneţ.
În schimbul promisiunii că-l va ajuta să-şi răzbune mentorul - care s-a sinucis când banca sa a ajuns în pragul colapsului, din cauza zvonurilor aruncate pe piaţă de un vechi inamic al lui Gekko -
