Covrigăriile au ocupat Bucureştiul. Sunt la fiecare colţ de stradă, concurează cu chioşcurile de ziare, cu diferenţa că la primele este mai tot timpul coadă. Cel puţin aşa se întâmplă în cartierul în care locuiesc, unde ieri am văzut că a mai apărut o covrigărie care te pofteşte să consumi cei mai delicioşi covrigi. Cu susan, cu mac sau simpli, bine prăjiţi sau o cocă lipicioasă, în funcţie de lungimea cozii.
Costă doar un leu, o nimica toată, dar probabil este una dintre cele mai de succes afaceri pe timp de criză după amploarea cu care împânzesc urbea. Sunt aşezate în poziţii strategice, covrigii se comercializează tot timpul anului, iar cheltuielile cu reclama se rezumă la un banner ponostit sau, după caz, voios colorat.
În schimb, au cam dispărut şaormăriile, chioşcurile mcu Fornetti au căzut în desuetudine, iar pentru o prăjitură bună trebuie să cauţi ceva în oraş.
Covrigăriile au ocupat, pe de altă parte, inclusiv net-ul, existând forumuri tematice (“totul despre deschiderea unei covrigării”), idei de afaceri despre covrigării şi, dacă eşti interesat, şi se oferă “afacerea la cheie” cu covrigi, după modelul francizelor.
Paradoxal, statisticile arată că românii consumă mai puţine produse de panificaţie în comparaţie cu anii trecuţi. În urmă cu doi ani, eram lideri în Uniunea Europeană, cu 108 kilograme de pâine anual, faţă de 106 cât consumau bulgarii şi 78 cât era media europeană. Mai nou, suntem ultimii pe podium, bulgarii şi albanezii depăşindu-ne la acest capitol. Eu zic să le exportăm cât mai repede afacerea cu covrigi pentru că altfel redevenim lideri.
Covrigăriile au ocupat Bucureştiul. Sunt la fiecare colţ de stradă, concurează cu chioşcurile de ziare, cu diferenţa că la primele este mai tot timpul coadă. Cel puţin aşa se întâmplă în cartierul în care locuiesc, unde ieri am văzut că a mai apărut o covrigărie care
