Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful DNA Suceava, înjunghiat în piept

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

Adrian Marius Surdu este internat la Reanimare după ce a fost găsit în apartamentul său într-o baltă de sânge. Surse din rândul criminaliştilor susţin că ar putea fi vorba despre sinucidere, însă anchetatorii iau în calcul şi varianta unui atac sau a unui accident casnic.

Vineri seară, în jurul orei 22.00, Adrian Marius Surdu, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Suceava, a ajuns în stare gravă la Spitalului Judeţean de Urgenţă după ce a fost înjunghiat, cel mai probabil cu un cuţit. Şeful DNA a ajuns la spital cu o plagă la nivelul inimii, iar criminaliştii susţin că ar fi vorba de un act suicidar.

Procurorul a fost operat de urgenţă, iar acum se află în secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou“ Suceava. „Pacientul este stabil“, a declarat Doina Ganea Motan, directorul medical al spitalului.

Poliţiştii şi Serviciul de Ambulanţă au fost solicitaţi la 112 să intervină vineri la locuinţa procurorului-şef Surdu. Acesta a fost găsit în casă, plin de sânge, de soţia lui, Oana, judecător la Curtea de Apel Suceava, plin de sânge. Surse din rândul criminaliştilor spun că rana a fost făcută cu un cuţit şi că ar fi un act suicidar.

Accident casnic

Pe de altă parte, reprezentanţii Parchetului cred că este vorba de un accident casnic.Vasile Mandici, şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava susţine că ar fi fost vorba despre un accident casnic şi nu de o tentativă de suicid. „Suntem socaţi de ce s-a întâmplat. Noi credem că a fost vorba de un accident casnic, nicidecum de vreo sinucidere. Nu avea probleme familiale. Era fericit alături de soţie şi de cele două fetiţe ale lor“, a declarat Vasile Mandici. Acesta a infirmat şi zvonul cum că săptămâna viitoare era programat un control la Direcţia Naţională Anticorupţie Suceava de la Bucureşti.

Marius Surdu făcea cercetăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 38 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Motivul uluitor pentru care lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni. Ministrul Sănătății „Pe teren existau trei nuci”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, 6 iulie, că lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni, deoarece nu a fost eliberat un aviz de mediu, întrucât pentru construirea unității ar fi trebuit tăiați trei nuci.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°