Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adorian Aurel Himcinschi, antrenorul legat sufleteşte de Unirea Alba Iulia

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

La 39 de ani, Adorian Himcinschi îşi împarte timpul între viaţa de antrenor de fotbal şi cea de profesor. A avut mereu înclinaţii spre fotbal, sportul rege. După mai bine de 15 ani petrecuţi pe gazon, albaiulianul vorbeşte cu drag de cariera de fotbalist.

Data naşterii: 31 ianuarie 1971

Studii: Facultatea de Educaţie Fizică, Universitatea de Vest Timişoara, Secţia Educaţie Fizică.

Familie:căsătorit, un băiat

„La 17 ani am debutat în Liga a 2 a la Progresul Timişoara. Convocările la loturile naţionale de juniori au avut o mare influenţă asupra carierei mele. La un moment dat simţeam că deşi aveam peste 300 de meciuri la nivelul eşalonului secund, aveam o mare neîmplinire şi anume faptul că nu debutasem În Liga I. Acest vis mi-a fost dat să mi se împlinească revenind acasă, alături cu echipa mea de suflet Unirea Alba Iulia. Totul s-a produs la o vârstă la care mulţi se gândesc la retragere, aveam 32 de ani”, a mărturisit nostalgic Adorian Himcinschi

A debutat ca antrenor la Unirea

Imediat după ce a „agăţat ghetele în cui“, „Him“, cum este cunoscut de apropiaţi, s-a apucat de antrenorat. Ambiţia pe care o avea pe teren a moştenit-o şi pe banca tehnică, unde rezultatele nu au încetat să apară. Debutul ca antrenor s-a petrecut tot la clubul din Alba Iulia.

„Am pornit ca antrenor secund la Unirea, făcând echipă de-a lungul timpului cu Florea Ispir, Romică Gabor, Stelian Gherman şi Octavian Cojocaru. Apoi ca antrenor principal am reuşit o promovare în Divizia C cu Kozara Vinţu de Jos, iar în sezonul 2007-2008 am reuşit cu Arieşul Câmpeni să ajungem la baraj, pe care din păcate l-am pierdut”, a declarat antrenorul.

„Pun suflet în tot ceea ce fac“

După câţiva ani petrecuţi departe de echipa de suflet, Himcinschi s-a întors pe „Cetate“ în anul 2008. „Am revenit la Unirea odată cu profesorul Şunda, care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 48 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 23 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 38 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°