Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Braşov a spulberat şansele Rapidului la Europa League

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

Giuleştenii au remizat la Braşov, luându-şi definitiv adio de la speranţele într-un sezon în Liga Europa. Rapid nu a putut profita de egalul dinamoviştilor în partida cu Astra şi se luptă acum cu Oţelul pentru poziţia a şaptea.

Giuleştenii au început slab întâlnirea de la Braşov, în nota evoluţiilor din retur. În deplasări cel puţin, Rapidul a scârţâit şi în meciuri mult mai uşoare decât cel de la Braşov.

Elevii lui Viorel Moldovan, un antrenor căruia Rapidul i-a rămas la inimă, au deschis scorul prin Roman în minutul 26, un fotbalist care a făcut ce a vrut cu Vladimir Bozovic pe partea sa. La faza golului însă, a reuşit să-l păcălească pe veteranul Iencsi şi să-l execute cu sânge rece pe Bornescu cu un şut la colţul lung din interiorul careului.

S-au încins spiritele

Nici măcar urletele lui Andone de la margine sau golul de 2-2 al celor de la Astra pe terenul lui Dinamo nu au putut să-i trezească la realitate pe alb-vişinii. De la cabine, giuleştenii au ieşit la fel de slab motivaţi şi în loc să dea totul în acest meci decisiv au sărit la gâtul adversarilor. Lazăr şi Nicolae Grigore au uitat de prietenia mai veche şi s-au îmbrâncit după o intrare dură a fostului rapidist, iar Să punaru, cel mai huiduit om al meciului, a continuat şi el scandalul cu brazilienii de la Braşov.

Intrarea lui Ilie Iordache avea să aducă şi cea mai periculoasă ocazie a rapidiştilor. După o incursiune pe partea dreaptă, jucătorul lui AEK Atena a centrat pentru „Săpun", care a trimis cu capul direct în transversală. A fost cam singura şi ultima ocazie a rapidiştilor, până în ultimul minut de prelungire, când Roman le-a făcut cadou o lovitură de pedeapsă, punând mâna pe minge. Penalty transformat de Săpunaru, care aduce un punct Rapidului, un punct care mai contează însă doar în lupta pentru locul şapte cu Oţelul.

1-1

FC Braşov: Mincă - Rui Duarte, Abr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 37 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 44 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 30 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 33 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 41 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°