În definitiv, azi avem o şedinţă a Consiliului Economic şi Social, nu?

Consiliul Economic şi Social (CES) urmează să se pronunţe astăzi asupra scrisorii de intenţie a Guvernului privind măsurile de austeritate, document necesar pentru obţinerea următoarei tranşe din acordul cu FMI. Dacă CES nu va aproba planul guvernamental, atunci negocierile cu FMI vor fi reluate. Ei bine, asta ar putea foarte bine să fie gluma anului, dacă nu ne-am afla într-o situaţie atât de gravă.

Înfiinţat printr-o lege din 1997, CES a fost în permanenţă ignorat de către decidenţii politici, relevanţa sa în societate fiind practic nulă. Şi iată că instituţia este scoasă de la naftalină, din senin, într-un moment în care guvernul condus de Emil Boc mai există doar pentru a da o acoperire constituţională unei realităţi văzute de toată lumea: frâiele executive ale României au fost preluate personal de către preşedintele Traian Băsescu. Un fel de lovitură de palat înfăşurată în falduri de catifea.

De ce tocmai acum şi-a adus preşedintele aminte de CES? Pentru că a rămas ultima instituţie care mai poate da imaginea unui dialog şi în spatele căreia mai poate fi aruncată răspunderea. Orice decizie va lua astăzi, fie că va accepta programul de austeritate, fie că îl va respinge, CES nu va face decât să legitimeze faptul că România este condusă prin voinţa unei singure persoane.

Guvernul şi majoritatea parlamentară s-au predat, Parlamentul e mort, Justiţia s-a sinucis în propriile compromisuri, Administraţia a dat faliment. Iar societatea e spartă în bucăţi.

Nicicând nu a existat o asemenea falie între guvernanţi şi guvernaţi. Nicicând prăpastia socială nu a fost mai adâncă şi diferenţele dintre bogaţi şi săraci nu au ameninţat să se agraveze în asemenea măsură ca după deciziile anunţate de preşedintele Băsescu. Nicicând categoriile sociale nu au mai fost puse una împotriva