„Voinicul” a plecat din ţară la câteva luni după Revoluţia din decembrie 1989. Avea doar 15 ani, iar singura lui avere erau cei 200 de dolari din buzunarul fratelui său.
Despre fostul jucător de tenis Adrian Voinea (35 de ani), până nu demult om de bază în echipa de Cupa Davis a României, nu se mai ştie mare lucru. Retragerea din circuitul profesionist şi-a făcut-o la doar 29 de ani, fără zgomot, chinuit de dureri la umărul drept, iar legăturile cu România şi le-a tăiat de peste două decenii. În prezent locuieşte în Italia, ţară care l-a „adoptat” de la vârsta de 15 ani, când „Voinicul” a plecat din România împreună cu Marian, fratele său mai mare cu cinci ani, pentru a-şi căuta drumul în viaţă.
Adrian a lăsat în urmă meciuri memorabile, victorii asupra lui Boris Becker, Carlos Moya, Marat Safin sau Ivan Ljubicici, precum şi amintirea unui loc 36 în clasament ATP, în 1996, după ce, cu un an înainte, avusese o prestaţie excepţională la Roland Garros (venit din calificări, atinsese faza „sferturilor”, după ce trecuse, printre alţii, de germanul Boris Becker).
A fost primul român după Ilie Năstase (1977) care ajunsese în „sferturile” turneului parizian. Mai presus de succese sau de eşecuri, Voinea ascunde un episod cutremurător, o adevărată lecţie de luptă pentru supravieţuire. Povestea o spune chiar Marian, care i-a fost mentor în carieră.
„Visam să fiu liber, să mă mişc”
Aventura lui Adrian Voinea în străinătate a început imediat după Revoluţie. Împreună cu Marian, a luat drumul Italiei, cei doi fiind mânaţi de dorinţa de a deveni jucători de tenis profesionişti. Familia lor, tatăl său lucra ca depanator TV, şi-a vândut casa din Focşani, pentru a le asigura viitorul copiilor. Numai că România comunistă nu le dădea voie să se dezvolte.
Au decis să plece „afară” (Adrian avea doar 15 ani, iar Marian - 20)
