A spune ceva favorabil despre clasa politică e ca şi cum ai lua partea răului, ca şi cum ai pleda pentru recuperarea Diavolului ca parte bună a umanităţii. Un asemenea demers este ab initio supus eşecului şi cel care se aventurează pare a fi un masochist dornic să încerce limitele ostracizării.

Şi cu toate astea mă încumet doar pentru că unele demersuri publice în a prezenta huzurul parlamentarului sunt la fel de făţarnice şi ipocrite ca discursurile care demonizează in corpore o mare parte a categoriilor socio-profesionale, de la profesori, medici, judecători, poliţişti, oameni de afaceri până la ziarişti. Aproape că nu mai e nimeni de apreciat sau recunoscut în România. Părem o societate fomată doar din lichele, şmecheri, bişniţari, belferi, pusi pe căpătuială. Singurii onorabili par a fi cei care apucă să strige primii “uite hoţul!”. Îţi rămâne o viaţă ca să te tot justifici şi nici aşa nu ai şanse să opreşti pentru un minut mâna care se ridică şi aruncă piatra.

Concret, ce am de reparat şi nicidecum de justificat. De câteva zile asist la o isterie a ştirilor care punctează răsfăţul voluptos al “parlamentarului” pe banii contribuabilului. E ca şi cum aş spune că “ziariştii sunt slugile mogulilor” sau “medicii omoară oamenii” sau “profesorii sunt incompetenţi” sau “poliţiştii sunt nişte şmenari” şi pot continua fără nuanţe, fără proporţii. Radicalismul a ajuns starea noastră naturală.

Am să încep cu RealitateaTV care găzduieste generos o petiţie prin care se cere ca şi salariile parlamentarilor să fie diminuate. Nesimţiţii nu împărtăşesc soarta poporului, e ideea inoculată. În realitate, atât indemnizaţia cât şi suma forfetară, amândouă în parte, vor fi diminuate cu procentul anunţat de 25 la sută. De ce e necesar atunci să faci un demers care nu are o justificare reală şi care ar fi fost firesc doar dacă măsura respectivă cu adevărat i-ar fi e