Un prieten care si-a terminat nu demult de construit casa mi-a povestit o discutie pe care a avut-o cu mesterul chemat sa ii puna parchetul. Intr-o pauza de lucru, omul s-a apucat sa filozofeze pe vesnica tema “Romania-i de c—t”.
Lucrase pentru cativa ani in Germania si se intorsese acasa fermecat de modelul de societate pe care il gasise acolo. Birocratia functiona, taxele erau mari dar le platea toata lumea fara sa cracneasca, produsele si serviciile aveau exact calitatea pe care o asteptai de la ele. Da, munca era munca dar nu te simteai vreodata inselat de partener sau furat de stat. Pe cand in Romania….
Dupa expozeul asta, individul s-a intors la parchetul lui. Cand a terminat si-a cerut, fireste, banii pentru care se invoisera. Amicul meu ii avea pregatiti dar, inainte sa ii dea, a cerut o chitanta. Parchetarul l-a privit stupefiat si, dupa cateva secunde de tacere indignata i-a zis: “Haideti domnu’, om serios sunteti? Parca n-ati sti unde traim si cum merge treaba.”
Pai cam asa merge treaba, omul avea pe undeva dreptatea lui. Insa la nivelul societatii nu prea merge.
Ascultand povestea asta mi-am amintit de toate teoriile liberalismului autodidact romanesc care se multumeste sa observe ce multi si bine platiti functionari are statul roman uitand sa remarce si faptul ca o gramada de bunuri si servicii se plimba prin economie nefiscalizate. Nu vorbesc de marile operatiuni de evaziune sau de sifonari de bani publici prin diverse metode bine documentate deja ci de micile business-uri gri care prospera in liniste pana le loveste cate o apocalipsa d’asta care nu prea face diferente de nuanta.
Depinde pe undeva si de noi ca indivizi felul in care merge societatea. De micile noastre gesturi, de micile noastre meschinarii la ale caror consecinte ne gandim arareori. Asta spune destul de mult si despre felul in care ne raportam la
