Conform specialiştilor, locurile cele mai căutate de mehedinţeni sunt cele cu studii medii, iar numărul persoanelor care se interesează de job-uri în străinătate este în creştere.
De la începutul acestei luni, Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă Mehedinţi a pus la dispoziţie mehedinţenilor 142 de locuri de muncă în străinătate. Printre ţările din Uniunea Europeană, care au nevoie de angajaţi mehedinţeni se numără Cipru (70 de locuri de muncă), Danemarca ( 32 ), Bulgaria( 30 ), Marea Britanie şi Suedia.
Cele mai cerute locuri de muncă de către angajatorii străini sunt cele de sudori, tâmplari, brutari, zugravi dar şi cele care necesită studii superioare ca asistenţi, farmacişti, medici şi ingineri.
Salariile variază de la 700 de euro, de exemplu, pentru un îngrijitor de persoane în vârstă până la 6000 de euro pentru un medic chirurg. Numărul persoanelor care caută un loc de muncă în ţările europene este în creştere faţă de experienţele trecute, conform purtătorului de cuvânt al AJOFM Mehedinţi.
Majoritatea persoanelor caută un loc de muncă care necesită o pregătire medie. „ Numărul celor care caută de lucru în stăinătate este în creştere. De exemplu, săptămâna aceasta, s-au interesat de locurile de muncă un număr de aproximativ 10 persoane. Una din condiţiile principale ale angajatorului sunt cunoştinţele minime de limba engleză, pentru că se cere un CV în limba engleză, se aşteaptă un răspuns în limba engleză, iar patronii trebuie să se înţeleagă cu angajaţii”, declară Sorin Marinescu, purtătorul de cuvânt .
Limba engleză, un impediment
Deşi sunt peste 17.000 de șomeri în Mehedinți, localnicii nu au dat buzna peste ofertele tentante ale angajatorului.
În opinia purtătorului de cuvânt al AJOFM Mehedinţi, o posibilă cauză pentru acest lucru ar fi cunoştinţele obligatorii de limba engleză pe care angajatul tr