“În această viaţă tragică pe care o trăim cu toţii poţi găsi fericirea, cu condiţia să fii nebun de legat”, spunea Woody Allen. Iar noua sa peliculă, “You Will Meet a Tall Dark Stranger”, demonstrează din plin această teză.
După ce prezenţa lui Scarlett Johansson a acţionat soporific asupra lui Woody Allen - căci filmele cu ea, de la “Scoop” la “Vicky Cristina Barcelona”, sunt produse ale unei hibernări intelectuale – sarcasmul înţepător al cineastului e în plină recuperare. Finalul convalescenţei se întrevedea în “Whatever Works”, iar “You Will Meet a Tall Dark Stranger” reprezintă ultima ei sută de metri. Personajele nu au consistenţa celor din “Annie Hall”, dar nici nu mai sunt “umeraşele” de până acum.
Pentru “You Will Meet a Tall Dark Stranger”, Woody Allen s-a întors la Londra – deoarece, după cum a explicat în conferinţa de presă de la Cannes (unde lungmetrajul a fost prezentat în afara Competiţiei), e mai ieftin să filmeze acolo.
În cel de-al 45-lea film pe care îl regizează, cineastul urmăreşte disoluţiile a două cupluri: primul, format din Alfie (Anthony Hopkins) şi Helena (Gemma Jones), şi al doilea, din Sally (Naomi Watts) şi Roy (Josh Brolin).
Cât despre cealaltă parte a baricadei, a celor care cauzează dezagregarea căsniciilor, Allen a racolat trei actori, unul mai frumos decât altul: Antonio Banderas, Freida Pinto şi, ultima distribuită în film, Lucy Punch. Crede că actorii sunt secretul succesului său: “şmecheria din spatele realizării acestor filme este să fii un bun angajator. Strânge o distribuţie formată din actori talentaţi şi nu ai cum să dai greş”. “Angajează oamenii potriviţi, dă-le responsabilităţi şi apoi ţine-ţi gura – şi încasează salariul”, nu s-a sfiit Allen să spună.
Ei, nu a procedat chiar aşa – mai precis, Josh Brolin i-a scris un e-mail de trei pagini, explicându-i de ce personaj