În 40 de ani de activitate, Ioan Măric a avut peste 100 de expoziţii personale şi 900 de prezentări colective. Pictorul a expus şi la Bruxelles, în Parlamentul European.

Povestea pictorului Ioan Măric e greu de prins în câteva cuvinte. Artistul este ca o tolbă plină de povestiri hazlii şi pline de tâlc. În preajma sa e imposibil să fii supărat şi cu gândul la lucruri cotidiene. Pictura s-a lipit de el încă din primii ani de viaţă.

„De copil mi-a plăcut desenul. Luam câte un cărbune din sobă şi cât era ziulica de mare împodobeam prispa casei cu tot felul de personaje din poveşti“, îşi aminteşte Măric. De surse de inspiraţie nu ducea lipsă, satul Luncani, unde a copilărit artistul, fiind plin de „personaje“, numai bune să alimenteze imaginaţia copilului de-o şchioapă.

„Cel mai mult îmi plăcea să merg la clăci şi şezători. Erau nişte babe care povesteau de te lăsau cu gura căscată. Câte în lună şi în stele ştiau bătrânele, iar eu nu mă săturam să le sorb cuvintele şi să îmi imaginez tot felul de scenarii pentru desenele mele“, spune pictorul. Crescând într-o familie modestă, nimeni nu a avut ochi pentru copilul care desena personaje bizare, năsoase, cu un cap mare şi corp disproporţionat.

„O mătuşă de-a mea a fost singura care şi-a dat seama că am har de la Dumnezeu. «Ţaţă Vergină, dacă vedeţi de băietul ăsta o să ajungă mare», i-a spus ea mamei. Eu însă am scăpat de caşul de la gură în pictura naivă abia după armată“, îşi aduce aminte artistul.

A expus în toate colţurile lumii

După ce a terminat şcoala profesională, Ioan Măric a ajuns tractorist. La început, a fost tare „bosumflat“, îşi aminteşte artistul. Însă când a văzut ce figuri pitoreşti întâlnea în munca sa, numai bune pentru poveştile sale de pe pânză, i-a mai trecut amarul. După ce s-a întors din armată, nici nu a mai vrut să audă de tractor. Şi-