Nu e român să nu-şi fi dat cu părerea, în ultimele zece zile, despre scăderea pensiilor şi a salariilor.
O primă constatare: la nivel naţional, se discută de o sută de ori mai mult când scade nivelul de trai decât atunci când creşte nivelul de trai. În anii trecuţi, creşterile salariale erau considerate o normalitate; acum, scăderile salariale sunt o catastrofă.
Şi de această dată, o problemă extrem de importantă este tratată demagogic, populist, propagandistic. Am văzut mari rechini ai tranziţiei plângând pe umărul firav al bugetarilor ori vărsând lacrimi pe fruntea ridată a pensionarilor. Am aflat, din gura cu multe rânduri de dinţi a acestor răpitori, că părinţii noştri nu merită să pătimească astfel la bătrâneţe, că mătuşicilor noastre nu le mai ajung banii de la o lună la alta, că uncheşii noştri au dreptul să trăiască decent cu şapte ajutoare sociale.
Să fim bine înţeleşi: multe dintre aceste afirmaţii sunt chiar adevărate. Ar fi decent însă ca ele să iasă din gura unor oameni cu frica lui Dumnezeu, şi nu a reptilienilor care au jefuit ţara asta mai rău decât barbarii! E important să spunem adevărul, dar are şi adevărul demnitatea lui...
Cei mai respingători sunt, ca de obicei, politicienii. Au guvernat de-a valma, în toate combinaţiile, alianţele şi coteriile posibile, dar unii vin acum şi se dau fete mari. Şi avem, slavă Domnului, fete mari cât să umplem şapte bordeluri! Să facem o scurtă strigare, în ordine alfabetică: Ecaterina Andronescu, Crin Antonescu, Traian Băsescu, Marko Bela, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Emil Boc, Victor Ciorbea, Emil Constantinescu, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu, Miron Mitrea, Ioan Avram Mureşan, Adrian Năstase, Dan Nica, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Dan Ioan Popescu, Decebal Traian Remeş, Petre Roman, Theodor Stolojan, Rodica Stănoiu, Călin Popescu Tăriceanu, Corneliu Vadim Tudor, Elena Udre
