Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii de microbuze acuză taximetriştii că le fură clienţii

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

Taximetriştii ripostează şi spun că firmele de transport în comun nu au suficiente maşini. Şoferii de taxi care îşi vor aştepta clienţii în alte locuri decât cele special amenajate vor fi sancţionaţi de Poliţia Comunitară.

Zilnic, 10 microbuze asigură, între orele 6 şi 24, transportul public în municipiul Slobozia, după un traseu bine stabilit, cu plecare din Autogară şi oprire în alte 14 staţii. Maşinile circulă, teoretic, la un interval de 10 minute, preţul unui bilet de călătorie fiind de 1 leu. Problemele apar în momentul în care cetăţenii ajung subiectul disputei între şoferii de microbuze şi taximetriştii independenţi, primii acuzându-i pe cei din urmă că le suflă clienţii.

Tehnici de abordare

Şoferii microbuzelor susţin că, deşi o cursă cu taxiul atârnă mai greu la buzunar, e mai căutată. Lucrul acesta îl ştiu şi taximetriştii independenţi, care ştiu exact când şi pe cine trebuie să „atace“. De cele mai multe ori, „victime“ cad călătorii care dau semne că se grăbesc şi nu mai pot aştepta microbuzul.

„Este strigător la cer!“

„Se întâmplă destul de des. I-am văzut de atâtea ori cu ochii noştri, cum stau şi aşteaptă în staţia de microbuz. Este strigător la cer! Dacă se continuă aşa, nu o să mai putem să ne mai întreţinem familiile“, spune Anghel Florea, un şofer în vârstă de 51 de ani, care, de mai bine de 7 ani, lucrează în transportul public.

Replica taximetriştilor

Taximetriştii ripostează şi spun că, de fapt, şoferii de maxi-taxi nu îşi fac treaba aşa cum trebuie. Microbuzele au mereu întârzieri, iar acest lucru se întâmplă mai ales în perioadele de vârf ale zilei, adică dimineaţa şi după-amiază. Un alt motiv pentru care microbuzele rămân goale, mai spun taximetriştii, este faptul că firma care asigură transportul public în Slobozia nu are maşini suficiente.

Amenzi usturătoare

Sesizate de două ori p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°