Vecinul meu Traian este un om aproape de varsta pensionarii. A avut toata viata o slujba destul de restrictiva si solicitanta. A fi pilot in aviatia civila inseamna a fi mai tot timpul pe drumuri, prin tari straine, fiind pus in situatia sa-ti neglijezi familia uneori.
O astfel de slujba a avut vecinu' Traian. A fost pilot de avion. Satul de viata agitata si de drumurile obositoare si solicitante, a decis sa-si incerce in alta parte norocul. A vrut sa iasa din sistem si a cerut ceva plati compensatorii pentru a pleca din campul muncii. Astfel, cu banii pusi deoparte in timpul activitatii si cu banii din plata compensatorie s-a decis sa se retraga la tara, departe de tumultul si agitatia urbana.
Si uite asa s-a intamplat ca nea Traian sa devina vecinul meu. La inceput, cand am avut primul contact direct, vecinu' a venit langa gardul dintre curtile noastre, m-a salutat, iar apoi am avut cateva schimburi de cuvinte. Parea un om linistit, putin timid, dar lasa impresia ca are o vointa de fier si o dorinta nebuna de a-si lua in serios rolul de bun gospodar.
Treptat, treptat s-a apropiat de mine sufleteste si mi-a dezvaluit cateva amanunte din viata sa personala. Mi-a spus ca sotia si cele doua fete au ramas la oras, nefiind de acord sa se mute la tara. Decizia de a cuceri "tara" a luat-o mai mult de unul singur, fiind hotarat sa inceapa o noua viata in acest mediu unde oamenii sunt altfel si gandesc diferit.
Rostea cuvintele cu atata patima si cu multa daruire incat pe mine m-a convins ca urma sa fie vecinul perfect. A varsat chiar si cateva lacrimi in timp ce imi povestea unele intamplari care l-au cam fortat sa ia decizia de a astepta pensia in mediul rural.
Totalitatea acestor actiuni pe care vecinul meu Traian le-a facut la inceputul relatiei noastre interumane m-a facut sa-i acord credit total si sa le vorbe
