Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Amonil" Slobozia şi-a redus profitul de şapte ori

Publicat in Bursa, luni 17 mai 2010 ·

Combinatul chimic "Amonil" Slobozia şi-a redus profitul net în primul trimestru de aproape şapte ori, de la 6,25 milioane de lei la 933.000 de lei, în timp ce afacerile s-au comprimat cu 21%, de la 62,18 milioane de lei la 49,11 milioane de lei.

Pentru acest an, combinatul şi-a bugetat un profit net de 2,5 milioane lei, de aproape trei ori mai mic faţă de câştigul din 2009, şi o cifră de afaceri de 98,2 milioane lei, în scădere de 2,5 ori.

În primul trimestru, veniturile totale ale combinatului s-au redus de aproape trei ori, de la 126,97 milioane de lei la 46,58 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 2,65 ori mai mici, ajungând la 45,46 miilioane lei, se arată în raportul trimestrial al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.

Firma din Slobozia este controlată de două firme înregistrate în Belize, Zalois şi Jovline, acestea deţinând cumulat 50,41% din titlurile producătorului de îngrăşăminte chimice. Zalois are 32,19% din acţiunile Amonil, iar Jovline deţine 18,22% din titluri. Un alt pachet de 36,03% din acţiunile Amonil este deţinut cumulat de mai mulţi acţionari.

De asemenea, printre acţionari figurează şi o firmă cipriotă - Salink - care este controlată de compania suedeză de administrare a investiţiilor, East Capital. Salink deţine 13,54% din titlurile companiei din Slobozia.

OVIDIU VRÂNCEANU (BRAŞOV)

Profit net de 2,5 milioane lei bugetat pentru acest an

Combinatul chimic "Amonil" Slobozia şi-a redus profitul net în primul trimestru de aproape şapte ori, de la 6,25 milioane de lei la 933.000 de lei, în timp ce afacerile s-au comprimat cu 21%, de la 62,18 milioane de lei la 49,11 milioane de lei.

Pentru acest an, combinatul şi-a bugetat un profit net de 2,5 milioane lei, de aproape trei ori mai mic faţă de câştigul din 2009, şi o cifră de afaceri de 98,2 milioane lei, în scădere de 2,5 ori. @N

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 57 minute
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

FOTO | AnimaWings dă start zborurilor București–Cluj și retur. Cât costă biletele

Wall-Street.ro acum 2 ore
Compania aeriană AnimaWings a dat startul zborurilor directe București-Cluj-Napcoca și retur, cu aproape două luni mai devreme decât planificase inițial, rută pe care va avea 8 zboruri săptămânale. ”AnimaWings își consolidează prezența pe piața inte

Video Ciolacu: „M-au păcălit cu tatuajul că mi s-a șters”. Ce spune despre creșterea TVA

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că tatuajul de pe mână prin care promitea că nu va crește TVA-ul s-a șters, dar pretinde că promisiunea făcută în campanie rămâne valabilă.

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Un bărbat şi-a dat foc lângă biroul anticorupţie din Coreea de Sud unde este anchetat preşedintele

News.ro acum 57 minute
Un bărbat şi-a dat foc miercuri în apropierea biroului de investigare a corupţiei din Coreea de Sud (CIO), unde preşedintele destituit Yoon Suk Yeol era interogat pentru acuzaţii de insurecţie, a anunţat agenţia naţională de pompieri, relatează Reut

Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat: Dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona de insolvenţă

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat, el arătând că, dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona

Percheziții la Casa de Pensii Sibiu. Un funcționar public și un paznic sunt cercetați penal într-un dosar referitor la deciziile de pensionare

Libertatea acum 2 ore
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au efectuat miercuri şapte percheziţii în judeţele Sibiu şi Vâlcea, inclusiv la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, relatează agenția News.ro.

O femeie a născut pe stradă, în apropierea unui spital din București. Bebeluşul nu a supravieţuit

HotNews acum 42 minute
O tânără a născut, marți seară, pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în apropierea Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului și a Parcului Tei. Bebeluşul nu a supravieţuit, în condiţiile în care temperaturile au scăzut până la mi

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum 3 ore
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°