Timişoara a trecut, miercuri, la sacoşe de pânză, complet ecologice. Toată ziua, un ong ecologist, Eco Club Timişoara, a invitat cetăţenii să dea la schimb pungile de plastic pentru plase din material textil pe care şi le pot decora singuri pentru a etala în oraş paporniţe unicat. Sursa: Adi Pîclişan
În dungi albastru cu alb, verzi, din catifea raiată sau din bumbac, două mormane de plase autentice aşteaptă să ajungă în posesia gospodinelor sau a tinerilor cu viziune ecologică. Sunt numai bune să fie umplute la cumpărături şi nu au pretenţia de a fi folosite exclusiv la piaţă sau în supermarket.
Lângă librăria Cărtureşti, în Iulius Mall, studentele de la Universitatea de Vest şi de la Politehnică, membre ale Eco Club, au pus la cale un atelier de făcut pe loc sacoşe eco. Au adus câteva zeci de plase confecţionate de ele, acasă, iar la faţa locului oamenii sunt invitaţi să preia exemplul şi să şi le decoreze, fie cu nasturi cusuţi, fie cu broderii din aţă colorată.
Plase personalizate pe loc
Atelierul de plase eco arată ca o şezătoare modernă. În jurul celor patru mese lipite, fetele s-au apucat de cusut. "Încurajăm publicul să îşi personalizeze plasele, pentru că aşa le vor folosi mai cu drag. În momentul în care decorezi o sacoşă, pui ceva din tine acolo", spune Cătălina Man.
Nu trece mult timp şi apar, timizi, primii « clienţi ». Unii sunt destul de timizi, dar renunţă rapid la plasele de plastic în care şi-au pus cumpărăturile din mall, şi îşi aleg câte o plasă colorată. În jumătate de oră de când au deschis, au recoltat opt pungi de plastic. Cornelia Juhasz, 71 de ani, fostă chimistă, nu pleacă până ce nu primeşte două plase. Alege atent. Una verde şi una albastră. Le testează mânerele, să fie rezistente, căci le va folosi la piaţă, iar catofii sunt grei.
"Sunt pur şi simplu sufocată de pungile