Europa de azi se află într-un moment de cumpănă a istoriei sale. Şi cauza de fond a acestei situaţii dramatice e găsită în deficitele bugetare uriaşe.

„De mulţi ani trăim cu toţii, Stat şi ţară, într-o viaţă economică factice; ne bucurăm de un belşug care nu este bunul nostru propriu; ne regulăm cheltuielile după venituri care nu sunt produsul muncii noastre proprii; ne ameţim de o părută prosperitate, care nu izvorăşte din dezvoltarea firească şi din acumularea avuţiei naţionale, ci din contră, din acumularea datoriilor contractate de Stat în străinătate. Trăim ca risipitorul, care, pe temeiul unei modeste averi moştenite, îşi dă pe calea împrumuturilor iluzia unei mari bogăţii şi merge repede la ruină".

Aceste rânduri, din câte se vede, definesc o realitate aberantă: cea a unei lumi în care se trăieşte peste propriile posibilităţi. Nu e numai o realitate socio-economică. E şi - dacă nu chiar mai ales - o realitate morală: „Nimeni nu a scăpat de epidemia generală: Stat, comune, judeţe, autorităţi de orice fel, precum şi particulari, de orice condiţiune, toţi ne-am crezut mai bogaţi decât în realitate suntem şi am cheltuit peste puterile noastre".

Europa de azi se află într-un moment de cumpănă a istoriei sale. În timp ce America, dar şi aşa-zisele ţări emergente - China, India, Brazilia - au ieşit din Criză (unele nici n-au intrat), ţările bătrânului continent bat pasul pe loc. Şi cauza de fond a acestei situaţii dramatice e găsită de inteligenţele lucide ale Europei în deficitele bugetare uriaşe. Expresii, toate, ale cheltuielilor publice peste posibilităţile oferite de dezvoltarea economică.

Numai că rândurile din debutul acestui articol nu aparţin niciunuia dintre liderii ţărilor europene care au decis măsuri ieşite din comun pentru reducerea deficitului bugetar. Rândurile de mai sus - s-o recunoaştem, magistrale în lapidaritatea şi patetis