Faptul ca nu ne mai permitem luxul de a avea profesori si medici, ca cele doua sisteme, educational si de sanatate, sunt atat de mult subfinantate, incat practic sunt deja falimentate, este o realitate al carei adevar nu este nici nou, nici nascut odata cu criza, ci este vechi de cel putin 20 de ani.
In ciuda salariilor bugetarilor care au crescut in ultimii ani, ajungand la un nivel incomparabil fata de anii precedenti, conditiile, investitiile si infrastructura sistemelor bugetare au ramas ca si inexistente.
Nici administratia publica, nici sanatatea si nici educatia nu au reusit sa fie, in 20 de ani, nici reformate, nici insanatosite. Ele au fost doar curatate din cand in cand, putin cosmetizate, dar pastrate mereu la limita decentei spre nefunctional. Situatia in care a ajuns Guvernul Boc sa admita ca nu mai avea bani sa plateasca salariile si pensiile este nu atat o consecinta a crizei economice, cat tradeaza mai degraba boala grava si veche pe care sistemul nostru bugetar a mostenit-o inca de pe vremea comunismului.
Nimeni pana acum nu a facut nimic pentru a vindeca sistemul bugetar, ba, mai mult, fiecare partid care s-a perindat la putere nu a facut decat sa sufoce, sa saraceasca si sa introduca si mai mult haos in sistem. Prabusirea lui este vina colectiva atat a clasei politice, cat si a societatii noastre, care a fost partasa si mereu complice la aceasta praduire.
In orice stat dezvoltat din Europa, a carei economie este functionala si are la baza reguli clare si vizibile, prabusirea sistemului bugetar si taierea salariilor si pensiilor cu asemenea procente ar fi provocat o prabusire economica a persoanelor din sistem. In Romania acest lucru nu se va petrece, pentru simplul motiv ca la noi mare parte a bugetarilor nu si-au lasat decat in foarte putine cazuri existenta in intregime pe castigul de la stat.
