Sărbătoarea teatrului începe în această seară la Iaşi. Teatrele profesioniste au venit în oraş pentru Festivalul “EuroArt”, care se va desfăşura în perioada 16 mai – 23 mai. Sursa: Maria Craus
Iubitorii de teatru vor putea vedea opt spectacole, la Ateneul “Tătăraşi” şi la Casa de Cultură a Studenţilor. Preţul unui bilet este de 10 lei. În premieră naţională organizatorii vor încerca transmiterea festivalului live pe internet.
Pe lângă cele mai importante spectacole de comedie jucate pe scenele româneşti, publicul ieşean va avea ocazia să vadă şi trei piese de teatru în premieră. Festivalul “EuroArt” găzduieşte în acest an şi evenimente culturale conexe, cinci lansări de carte şi o expoziţie de caricaturi semnată de Marius Damian.
Festival cu buget de 300.000 de lei
Bugetul festivalului de teatru “EuroArt” a fost estimat la 300.000 de lei. Jumătate din sumă reprezintă contribuţia municipalităţii ieşene, iar Ministerul Culturii a alocat 50.000 de lei pentru acest eveniment. “Iaşiul este un oraş cultural iar proiectele culturale trebuie incurajate”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
În această seară, în deschiderea festivalului de teatru va fi pusă în scenă la Ateneul “Tătăraşi” piesa “Nişte fete” a Teatrului “George Ciprian” din Buzău. Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor vor urca luni seara actorii Companiei de Teatru “D'AYA” din Bucureşti, cu piesa “Te iubesc! Te iubesc?”, în regia lui Chris Simion.
În aceeaşi sală îşi vor face apariţia marţi actorii Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, cu piesa “ Puncte de veghere”, in regia lui Radu Afrim. Cea de-a treia seară de spectacol va fi asigurată la Ateneul “Tătăraşi” de Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, cu piesa “Sylvia”.
Joi, actorii Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoşani vor juca în premieră la Casa d