Pachetul de asistenţă financiară în valoare de o mie de miliarde de dolari pentru stabilizarea pieţelor financiare internaţionale şi prevenirea colapsului monedei euro este doar pentru a câştiga timp, a declarat duminică economistul şef al Băncii Centrale Europene, Juergen Stark (foto).Planul decis duminică de UE şi FMI este „doar pentru a câştiga timp, nimic mai mult“, a declarat Stark, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, într-un interviu ac
Pachetul de asistenţă financiară în valoare de o mie de miliarde de dolari pentru stabilizarea pieţelor financiare internaţionale şi prevenirea colapsului monedei euro este doar pentru a câştiga timp, a declarat duminică economistul şef al Băncii Centrale Europene, Juergen Stark (foto).
Planul decis duminică de UE şi FMI este „doar pentru a câştiga timp, nimic mai mult“, a declarat Stark, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, într-un interviu acordat ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
„Când pieţele o iau razna, nimeni nu poate prognoza consecinţele... Politicienii trebuie să acţioneze cât de repede este posibil pentru a preveni orice posibile evoluţii adverse“, a adăugat oficialul BCE.
Moneda euro reacţionează
În timp ce bursele europene şi euro au înregistrat creşteri semnificative luni, după anunţarea pachetului de asistenţă financiară, spre sfârşitul săptămânii ele şi-au reluat scăderea din cauza temerilor că statele europene nu vor putea adopta deciziile politice dificile necesare pentru reducerea deficitelor bugetare.
Stark a pledat pentru sancţionarea ţărilor din zona euro care depăşesc limita de trei la sută de deficit din PIB. Economistul şef al BCE a afirmat că nu au existat presiuni politice asupra BCE când liderii zonei euro au decis înfiinţarea pachetului de asistenţă financiară, iar „indepen