Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tainele vinului, explicate orădenilor la primul centru românesc dedicat licorii lui Bachus

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

Primul centru de cultură şi civilizaţie a vinului din România s-a deschis pentru orădenii amatori de calitate. Societatea funcţionează cu circuit închis. Doar membrii se pot întâlni într-o casă amenajată în stilul burghez al secolului XIX.

Un grup de experţi în vinuri a inaugurat prima şcoală în care se învaţă despre cultura licorii coborâte din legende. „Este un demers de a aduna oameni de calitate. Vrem să provocăm un interes în acest sens. Vinul românesc aduce împreună prieteni, oameni de afaceri şi orice persoană a Cetăţii. În acest loc se pot întâlni toţi, fără a fi nevoiţi să privească de peste gard”, spune Dorin Popa, preşedintele asociaţiei. Accesul se face în baza unui certificat de membru. Contra sumei de 12 euro pe lună, orice orădean poate pătrunde în tainele vinului, în vreme ce, pentru persoanele juridice, cotizaţia ajunge la 20 euro. Centrul funcţionează într-un imobil vechi care a fost decorat în stil burghez.

Sala Cavalerilor Vinului

„Nu relaţionam deloc cu vinurile româneşti, le gustam doar pe cele produse în străinătate. Am învăţat că avem vinuri de calitate şi suntem în topul celor mai buni cinci producători la nivel mondial”, a explicat Cristian Drimba, membru al societăţii. Dacă pe vremuri într-o astfel de şcoală existau Sala Cavalerilor şi cea de cursuri, la Oradea cele două au fost comasate. Experţii vor urmări formarea unei culturi a consumatorului civilizat şi recâştigarea acestuia. În cadrul centrului vor fi formate şi persoanele care lucrează în sistemul Horeca.

„Ideea înfiinţării unei astfel de şcoli a venit în momentul potrivit, acela în care România are cele mai bune vinuri. Cred că acest centru va atrage oameni de calitate, în familia cărora există deja cultura vinului”, a precizat Lucia Pîrvu, expert degustător.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Bulgaria în minivacanța de Paște

Adevarul acum 19 minute
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, în condiţiile în care timpul de aşteptare va creşte, în punctele de frontieră, în minivacanţele de Paşte şi 1 Mai.

Atenție, șoferi! Trafic intens pe Valea Prahovei, Valea Oltului și Autostrada A1, la începutul minivacanței de Paște

Mediafax acum o ora
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, la ora 11:00, traficul se desfășoară normal pe Autostrada A 1 București – Pitești, pe Autostrada A 2 București – Constanța, pe Autostrada A 3 București – Ploiești, pe Autost

UPDATE - Washingtonul este gata să renunţe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia-Ucraina, anunţă Marco Rubio. Trump are şi alte priorităţi, a transmis şeful diplomaţiei americane. Problema ar putea fi lăsată în seama europenilor

News.ro acum o ora
Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio, anunţă Re

A murit Julieta Szonyi, actrița cunoscută pentru rolurile din „Toate pânzele sus” și „Felix și Otilia”

Libertatea acum o ora
Julieta Szonyi, cunoscută pentru rolurile din „Toate pânzele sus” și „Felix și Otilia”, a murit vineri, 18 aprilie. Actrița avea 75 de ani.

Irina Rimes şi Surorile Osoianu, Zdob şi Zdub, artizani şi meşteşugari, în a treia ediţie a festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârşin

News.ro acum o ora
Festivalul Suflet de România are loc pe Domeniul Regal Săvârşin, în 26 şi 27 aprilie. Vor participa mici producători locali şi vor fi organizate ateliere cu meşteşugari iscusiţi, un cinematograf în aer liber cu filme româneşti, dansuri populare, con

UPDATE - Doi morţi şi zeci de răniţi după atacuri ruseşti la Harkov şi Sumî. Ruşii ar fi folosit trei rachete Iskander cu muniţie cu dispersie pentru a ataca al doilea oraş ca mărime din Ucraina: Zelenski: „Aşa începe Rusia Vinerea Mare”

News.ro acum 54 minute
Atacuri ruseşti s-au soldat cu doi morţi şi peste 80 de răniţi în noaptea de joi spre vineri în Harkov şi Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene. UPDATE - Bilanţul atacului rusesc cu rachete de la Harkov a crescut la un mort

Viktor Orban se aşteaptă să semneze în şase luni un acord economic bilateral cu SUA

News.ro acum o ora
Ungaria se aşteaptă să semneze un acord comercial cu SUA în şase luni, care ar putea ajuta la compensarea impactului probabil al tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, a declarat joi seara premierul ungar Viktor Orban, citat de site-ul www.o

Centrul Infotrafic: Trafic intens pe A1, sensul Timişoara-Deva, pe DN 1 Ploieşti-Braşov şi pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu

News.ro acum o ora
Traficul rutier este intens, vineri, pe autostrada A, pe sensul Timişoara-Deva, în zona localităţii Margina, judeţul Timiş, dar şi pe DN 1 Ploieşti-Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic pe sensul spre munte şi la Buşteni, pe ambele sensuri, şi pe DN

Furnizorul de energie Restart Energy a cerut să intre în procedură de concordat preventiv din cauza dificultăţilor financiare

News.ro acum o ora
Furnizorul de energie Restart Energy One SA anunţă, printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), că a iniţiat o cerere pentru procedura de concordat preventiv. Compania precizează că se confruntă, în prezent, cu o stare temporară d

SUA ar putea să „renunțe” la intermedierea unui ACORD între Rusia și Ucraina dacă nu se înregistrează progrese în zilele următoare

Gandul acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri că SUA ar putea fi pregătite să „renunțe” la eforturile pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina dacă nu se înregistrează progrese în zilele următoare. Vorbind la Paris după o zi marato

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

8°/14°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°