Întregul ritual al nunţii din lumea satului era plin de semne care aratau că mireasa trebuia să se supună bărbatului ei. De exemplu, în Agăş, Bacău, exista un obicei prin care mirele o atingea pe mireasă cu un mic bici pentru ca femeia să ştie de frică. Sursa: Iuliu Pop / Catalogul expoziţiei „Lumea credinţei – spiritualitate românească” de la Muzeul Judeţean Satu Mare

Iar în Vălcani, Timiş, mirele căuta să îşi sărute mireasa înaintea naşului: dacă apuca naşul să o sărute primul, mirele îşi lovea uşor soţia cu nuiele.

„Semne de supunere există şi în slujba religioasă, creştină, unde se arată că bărbatul trebuie să fie capul familiei. Modelul patriarhal acesta era. Acum facem critica feministă a omenirii în ultimii 20.000 de ani, bun. Sigur că era o societate patriarhală, iar la căsătorie se stabileau rolurile. La căsătorie, şi bărbatul şi femeia devin membri deplini ai societăţii, care aşa funcţionează, în care bărbatul are decizia. Bărbatul era modelul social”, explică Vintilă Mihăilescu, director general al Muzeului Ţăranului Român. SUMARUL ARTICOLULUI Ruşinea neamului: ce păţea o mireasă care nu fusese virginăPrimul peste prag, şef în...Primul peste prag, şef în...

Obiceiuri de nuntă din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania

„Porţi pe mâna ta viaţa celuilalt”

Astăzi, la biserică, au loc două slujbe. Prima dintre ele este cea a logodnei, în cadrul căreia mirilor li se pun inelele pe deget. „Ea este, de fapt, promisiunea celor doi că vor fi împreună. În vechime, logodna se făcea separat de taina cununiei: când doi tineri se hotărau că se vor căsători, ca o garanţie a acestui fapt, ei făceau logodna”, spune preotul Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

„Inelul are o semnificaţie multiplă, el este semn al perfecţiunii şi al încrederii. Rugăciunea de acolo (de la cununie – n.r.) spune că le pune inel î