Ajustarea sistemului de pensii este o necesitate pe termen lung, avand in vedere ca, din 2007, in urma legii pensiilor, acestea au iesit din limitele parametrilor logici din punct de vedere al macroeconomiei, a declarat, luni, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu.
Pensia medie, astazi, ar fi trebuit sa fie de 400 de lei, dar, in prezent, este de 711 lei. Astfel, chiar si cu o scadere de 15 la suta, se va ajusta pana la o suma in jur de 600 de lei, cu 50 la suta peste nivelul de 400 de lei, a spus Vladescu, la sedinta Consiliului Economis si Social (CES).
"In anii '90, ca sa nu creasca somajul, s-a crescut numarul pensionarilor. Este o necesitate absoluta pentru a asigura functionarea sistemului. Trebuie tinut cont si de un fenomen care se intampla: cei care ies la pensie ies cu salarii din ce in ce mai mari, pentru ca, in ultimii ani, a avut loc o ajustare majora. Cei care ies din sistem ies cu pensii mici. Acest lucru constituie o presiune considerabila pe buget", a declarat Vladescu.
De asemenea, potrivit spuselor sale, reducerile salariale ar trebui facute pe fiecare salariat in parte, nu pe fond de salarii, urmand ca, dupa punerea in vigoare a legii salarizarii, discrepantele sa fie eliminate.
Ministrul Finantelor a adaugat ca reducerea acestor cheltuieli este esentiala, deoarece sustinerea lor pe termen lung este imposibila, mai ales in conditiile in care celelalte cheltuieli ale statului sunt inflexibile. "Nu poti sa tai de la costul datoriilor publice sau de la transferul catre bugetul Uniunii Europene, pentru ca este o formula pentru calcularea acestor sume. Sunt zone de cheltuieli total inflexibile, deci nu pot fi afectate", a spus Vladescu.
Romania nu ar mai fi putut imprumuta fara ajustari
Potrivit ministrului, fara reducerile anuntate, deficitul bugetar ar fi fost de 9,1 la