● corespondenţă de la Cannes
Pe scena secţiunii Un Certain Regard, selecţionerul şi delegatul general al festivalului, Thierry Fremaux (un om plin de energie, iubitor de cinema, dar şi practicant de judo), prezintă "Aurora", filmul lui Cristi Puiu (şi masiva lui echipă venită aici - douăzeci în cap!), vorbind plin de elan şi de simpatie despre "aceşti români, care au invadat în ultimii ani festivalul" (din păcate, în 2010 n-am reuşit să invadăm marea competiţie, dar asta e altă poveste).
Iată, numai în prestigioasa secţiune Un Certain Regard (unde concurează, anul ăsta, şi un nume demult intrat în istoria filmului, Jean-Luc Godard), există două filme româneşti: "Aurora" de Cristi Puiu şi "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean.
Dincolo de performanţa pe care o reprezintă această dublă selecţie, dincolo de şansa de a expune două filme româneşti în inegalabila vitrină care e Festivalul de la Cannes, au existat, în discursul lui Thierry Fremaux, două idei care mi se par eronate. Vorbind despre noul val de cineaşti români, gazda a folosit aceeaşi expresie pe care a folosit-o şi anul trecut, deci e vorba de un fel de idee fixă: "generaţie spontanee"!
Dacă Thierry Fremaux ar vedea, să zicem, numai trei filme româneşti făcute în alte decenii, "Reconstituirea" lui Pintilie, "Secvenţe" de Alexandru Tatos şi "Patul conjugal", de Daneliuc, ar renunţa, poate, la această expresie absolut inexactă: nu e vorba câtuşi de puţin de o miraculoasă "generaţie spontanee", care, în fine, a descoperit pentru filmul românesc America, e vorba de o generaţie NORMALĂ, ca să zic aşa, în istoria unei cinematografii, adică de nişte cineaşti mai mult sau mai puţin talentaţi, care au avut şi au şansa să trăiască şi să lucreze într-un moment istoric al libertăţii de expresie. Atât şi nimic mai mult.
O altă idee a lui Thierry Fremaux, rostită pe scenă, era a
