Departe de o acalmie, Al Qaida a ucis circa 100 de irakieni într-o singură zi. Cum se poate trăi cu spectrul atentatelor-sinucigaşe? Ediţia FP România din martie/ aprilie a publicat câteva dintre dramaticele amintiri irakiene ale ambasadoarei Simona Miculescu. Completări.
Am să răspund exclusiv din prisma experienţei mele de un an şi jumătate în Irak (2006-2007), experienţă traită la maximum de intensitate şi tensiune şi povestită cu parcimonie, din diverse raţiuni - de la cele de securitate până la cele politico-diplomatice. Se poate... supravieţui sub spectrul atentatelor sinucigaşe!
Mai citiţi şi:
Hoinar prin Irak şi Afganistan: "Consider România cea mai periculoasă ţară unde am fost. Prostia este un pericol mult mai mare decât războiul"
Problema este că aceste atentate reprezintă doar un segment - desigur, extrem de sângeros - din multitudinea de pericole şi dificultăţi cu care se confruntă irakienii. În afară de carnagiile pe care le puteţi vedea pe ecranele TV, fiecare zi este marcată sonor de explozii, tiruri de mitraliere şi spaimă...
Răpiri şi execuţii
Cuvintele-cheie ale unei zile „obişnuite" sunt: ameninţări, răpiri, execuţii, atentate sau bătăi crunte. Cel mai cumplit aspect al vieţii irakienilor este, deci, lipsa de siguranţă. În orice clipă te poţi trezi în casă fie cu răpitori care îţi iau un membru al familiei şi ţi-l înapoiază (viu sau mort) contra unei sume considerabile.
Această practică este un modus vivendi. În orice clipă te poţi trezi în casă cu un insurgent care îţi ordonă să părăseşti casa pentru totdeauna în maximum două ore, altfel toată familia va fi ucisă.
Când îţi iei rămas bun de la copilul care merge la şcoală, de la soţia care merge la piaţă sau de la soţul care se duce să caute un loc de muncă nu ştii niciodată dacă o faci ultima oară în viaţă. Lipsurile sunt de tot felul - alimente, ap
