Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început vânătoarea bolnavilor închipuiţi din Maramureş

Publicat in Adevarul, luni 17 mai 2010 ·

Astăzi a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează acordarea concediilor şi indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. În cursul anului trecut, medicii din judeţ au acordat nu mai puţin de 74.256 de concedii medicale, pentru care CAS a decontat aproape 12, 5 milioane de lei. Adică trei milioane de euro.

Măsura a fost luată de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, ţinând cont de faptul că, anul trecut, fondurile cheltuite pe concediile medicale s-au dublat.

În judeţul Maramureş, anul trecut, medicii au eliberat nu mai puţin de 74.256 de concedii medicale. „Pentru acestea, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a decontat suma de 12.482.905 lei. Mult prea mulţi bani pentru a nu lua măsuri", a declarat, astăzi, pentru ADS Baia Mare, Alexandru Deac, directorul general al CAS Maramureş.

„Este un lucru bun, din punct de vedere restrictiv. Poate, astfel, se va stopa scurgerea inutilă şi nejustificată de bani de la CAS pentru concediile medicale date de medici în mod nefondat", a mai spus Deac.

Verificări cu poliţia la uşă

Angajaţii CJAS vor finaliza, în următoarele zile, statistica pe anul în curs, după care vor trece la verificări acasă la maramureşenii care beneficiază de concedii medicale. „Săptămâna aceasta, urmează să stabilim care medici sunt în top cu privire la numărul de concedii medicale emise anul acesta. Îi vom identifica şi pe maramureşenii care au primit mai mult de două sau trei concedii medicale în ultimele câteva luni", explică Alexandru Deac.

Comisiile care se vor deplasa la domiciliile celor bolnavi vor fi formate din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş, ai CAS, dar va fi prezent şi un reprezentant din partea angajatorului. De asemenea, alături de cei care verifică dacă bolnavul este suferind sau unul închipuit, vor veni şi angajaţi ai I

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 16 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 46 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 20 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 39 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 32 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°