Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea intra în vigoare la 1 iulie

Publicat in Romania Libera, luni 17 mai 2010 ·

Prima poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor ar putea fi emisă în luna iulie, demers condiţionat însă de semnarea contractului de reasigurare, a declarat, luni, Radu Mustăţea, membru în Consiliul de Administraţie al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), citat de Mediafax.

"Este posibil ca PAID să emită prima poliţă în luna iulie, probabil cu 1 iulie. Totuşi, emiterea primei poliţe este condiţionată de încheierea contractului de reasigurare, care deja a fost creionat în linii mari", a spus Mustăţea, care este directorul general al Astra Asigurări.

PAID a început discuţiile cu brokerii de reasigurare Willis, AON, Guy Carpenter, Stellar Re şi RFIB. Ultimul s-a retras de la negocieri. Societatea care va emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţei a fost înfiinţată în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a Pool-ului, aportul acestora la capitalul social al asigurătorului fiind de 4,545 milioane de euro (19,34 milioane lei).

Cu o participaţie de 15% s-au înscris Astra, Clal România şi Groupama Asigurări. ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins (fostă Asitrans), Generali şi Grawe România s-au înregistrat, fiecare, cu o participaţie de 5,5%.

Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptată în noiembrie 2008. Conform legislaţiei, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe nu va depăşi 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro.

Legea 260/2008 nu are nicio legătură cu asigurările facultative de locuinţe. Proprietarii care vor dori să îşi asigure locuinţele la valoarea reală pot încheia poliţe a căror sumă asigurată depăşeşte suma de 10.000 sau 2

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°