Ioan Paşcu, şoferul unui tir încărcat cu materiale de construcţii venea de la Caransebeş spre Reşiţa, dar nu a mai ajuns la destinaţie. Într-o curbă periculoasă, cu aproximativ şase kilometri înainte de intrarea în oraş, a ajuns în râpă. Şoferul a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.
Evenimentul a avut loc în urmă cu circa 30 de minute. Şoferul tirului, de numai 40 de ani, transporta balastru şi intenţiona să ajungă la Reşiţa. Din cauza carosabilului umed şi a neadaptării vitezei în curbă, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a derapat. Autotrenul a ajuns în râpă.
„Veneam dinspre Caransebeş şi am simţit că mi-a fugit remorca. Am încercat să o remediez, dar nu am reuşit”, a declarat conducătorul auto.
Agentul Cristian Golenţanu, de la Poliţia Rutireră Reşiţa a ajuns imediat la faţa locului. „Şoferul autotrenului nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi părăseşte partea carosabilă, derapând în râpa de pe marginea drumului. Din fericire, nu sunt victime, doar pagube materiale”, spune agentul Poliţiei Rutiere. Traficul nu a fost restricţionat, în zonă conducătorii auto circulă normal.