Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţigări şi alcool de contrabandă

Publicat in Vocea Brailei, luni 17 mai 2010 ·

* bunurile au fost găsite după ce poliţiştii au efectuat 14 percheziţii domiciliare şi mai multe controale

Sute de pachete cu ţigări şi zeci de litri de alcool au fost ridicate de poliţişti în urma unor acţiuni de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul importului, producerii, circulaţiei şi comercializării tutunului şi produselor din tutun. Cei 63 de poliţişti participanţi la misiune, de la Serviciile de Investigare a Fraudelor, Ordine Publică, Investigaţii Criminale, Rutier şi Intervenţie Rapidă au fost prezenţi în pieţe, târguri şi zone aglomerate din municipiu, precum şi pe arterele de circulaţie. De asemenea, oamenii legii au desfăşurat şi două controale tematice împreună cu doi comisari de la Garda Financiară - Secţia Brăila.

La sfârşitul săptămânii trecute, forţele participante au efectuat 14 percheziţii domiciliare şi mai multe controale la societăţi comerciale, instituind totodată filtre pe arterele din municipiu şi judeţ. Pe parcursul derulării activităţilor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, s-a început urmărirea penală în alte 5 cauze în care sunt cercetate 6 persoane şi a fost declinată competenţa într-un alt dosar. "În plus, au fost ridicate în vederea confiscării 15.560 ţigarete, de provenienţă Republica Moldova, în valoare totală estimată de 5.546 lei, precum şi 140 de litri alcool, fără banderolă de marcaj, 18 sticle cu whisky şi 3 sticle cu vodcă, a câte 0,7 litri fiecare, în valoare totală de 2.250 lei, care aveau aplicate banderole din Republica Moldova", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene. * bunurile au fost găsite după ce poliţiştii au efectuat 14 percheziţii domiciliare şi mai multe controale

Sute de pachete cu ţigări şi zeci de litri de alcool au fost ridicate de poliţişti în urma unor acţiuni de prevenire şi comb

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 11 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°