“Filosofii nu au facut decat sa interpreteze lumea in diferite moduri, important este insa a o schimba” – Karl Marx. Sub acest moto au luat nastere premisele care i-au condus pe unii nebuni ai istoriei la incercarea de a schimba cu adevarat lumea. Iar rezultatul a fost, de cele mai multe ori, o lume care avea sa se dovedeasca sinistra, morbida, inumana si, constant, criminala si nedreapta.
Concomitent cu nasterea comunismului, aplicarea altor idei si meditatii filosofice si artistice in lumea reala au contribuit si ele la aparitia celeilalte mari orori ale istoriei – nazismul. Pe langa aceste esecuri (si multe aletele), democratia pare a fi castigat de fiecare data razboiul cu viata si umanitatea, fiind se pare, cel putin pana acum, cel mai bun compromis intre stat si cetatean.
Democratia supravietuieste inca atat de bine pentru ca are incrustat in codul ei genetic, ca element fundamental al functionarii ei, institutia Criticii. Inainte de instantele care conduc si se echilibreaza in cadrul statului, cele care impart dreptatea sau fabrica legile, executivele si judecatorii, cu totii se supun si contin ca un fir rosu posibilitatea Criticii. De ajuns insa cu generalitatile, sa coboram in concret.
Parca tot mai frecvent nimeresc peste replici de genul – “si solutia ta e…?” Bine, bine, iti spun cel mult intelagatori preopinentii, dar solutia ta la problema asta pe care o tot ataci si critici incontinuu care ar fi? Sau vorbesti ca o moara stricata, dar de facut nu faci nimic? Vrem fapte, nu vorbe. Pai sa vedeti…poate pana la urma si vorbele (goale sau nu) sunt la fel de bune, daca nu chiar si mai bune, decat o fapta (buna sau rea, depinde iarasi doar de vorbe, nu? .
In prima instanta, atunci cand ghinionul imi aduce in fata pe cineva care sa imi ceara o solutie concreta in schimbul unei critici, imi spun ca de ce dracu ar trebui sa am eu o solutie
