Literatul Lucian Grigorescu, de bună voie şi nesilit de nimeni (poate un pic de viaţă!), s-a retras din activitatea publică. Nu era întâlnire culturală, eveniment artistic la care să nu participe profesorul Grigorescu. S-a izolat acasă. Printre cărţi, manuscrise, toate bine condimentate cu singurătate şi îndulcite din când în când de câţiva prieteni.
Paradoxalul Lucian Grigorescu îşi păstrează încă apetitul pentru cultură. Glumele spontane nu i-au dispărut. Îşi aminteşte cu drag de tinereţe, de serile de poezie la care participa “şi care, din păcate, nu mai sunt plăcute tinerilor decât în mică măsură. Acum au apărut alte modele de petrecere a timpului liber. Baruri, discoteci, cluburi, pub-uri. Aşa evoluează societatea”. Lucian Grigorescu a absolvit Liceul Ienăchiţă Văcărescu. A cochetat cu scrisul încă din clasa a IX-a, când publica în revista “Uzina şi Ogorul” portrete şi reportaje. Facultatea a făcut-o la Iaşi. Ne spune cu mândrie că a fost coleg de grupă cu Cezar Ivănescu şi asta datorită unui concurs de împrejurări. “Cezar Ivănescu a rămas repetent în anul II şi, uite, aşa, ne-am cunoscut. Era un student deştept, sclipitor. Dialoga cu profesorii universitari fără probleme pe teme de literatură universală, de istorie”.
La cămin a locuit în camera lui Marin Sorescu
Cu emoţie, Lucian Grigorescu ne-a mărturisit (şi o face pentru prima dată în faţa unui ziarist) că la Iaşi a locuit în camera pe care a ocupat-o în studenţie marele poet şi dramaturg român Marin Sorescu. “A fost un lucru deosebit pentru mine. Totdeauna l-am apreciat pe Marin Sorescu. Este între poeţii mei preferaţi”. Lucian Grigorescu a scris 15 cărţi. Memorialistică, impresii de călătorie, reportaje, proză scurtă. “Cartea care, zic eu, mă caracterizează şi pe care o iubesc cel mai mult, se numeşte <
