Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mascota Lala ştie să patineze şi să danseze

Publicat in Adevarul, luni 17 mai 2010 ·

Apare la fiecare eveniment Eurovision îmbrăcată în culorile tricolorului şi intră rapid în atmosferă cu un scop clar: desfătarea publicului. Corina Jurja are 26 de ani şi este colaborator la TVR de aproape un an. A fost alegerea unanimă a redacţiei pentru a juca rolul Lalei, mascota Eurovision.

„Sunt veselă de felul meu, sunt naţionalistă, iar asta era important. Aveau nevoie de cineva care să creadă în Eurovision", menţionează ea.

Numele „Lala" a fost stabilit într-o şedinţă cu echipa. „Hai să mixăm nişte note muzicale, am zis noi atunci. Primul nume a fost Fami, apoi Remi şi până la urmă şefa mea a zis Lala. Numele se pronunţă, de fapt, Lalá", se amuză Corina.

Costumul a fost realizat Mihai Alice, după schiţa câştigătoare în urma concursului lansat de TVR. După câteva probe şi modificări ale lungimii rochiei, a fost creată ţinuta. „Singura problemă este că sunt o mascotă care nu aude, nu vede şi nu vorbeşte", râde Lala.

Îndemn la vot

După ce a prezentat câteva evenimente legate de Eurovision şi a depăşit stadiul de mascotă care zâmbeşte, Corina Jurja a dat nas în nas pe stradă cu propriii admiratori. „A fost o reacţie la care nu mă aşteptam. M-a mirat că m-au recunoscut în spatele genelor şi al machiajului şi au venit să mă felicite", spune.

Pe site-ul TVR sunt voci care o propun pe Corina Jurja ca prezentatoare de emisiuni pentru tineret, pentru că are spontaneitatea şi energia necesară. „Nu‑mi doresc să fiu Lala toată viaţa. Poate o să fiu mascota bătrânică de la Mamaia!", se amuză ea.

În familia Corinei, Eurovisionul este urmărit de când se ştie. Aşa că nu a mimat nici implicarea, nici dorinţa sinceră de a vedea România câştigătoare. „Cred că toţi românii ar trebui să dea un SMS pentru Paula şi Ovi, indiferent de criză. Să nu mai zică nimeni Budapesta în loc de Bucureşti. Este nevoie de unitate, de lume care să se s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 11 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 8 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Două pisici au ajuns la un spital din București cu simptome caracteristice consumului de droguri. Poliția a intrat pe fir

Ziare.com acum 6 ore
După ce au consultat pisicile, medicii au intrat în alertă și au anunțat poliția, care o cercetează acum pe proprietară. Femeia le-ar fi spus veterinarilor că pisicile sale ar fi consumat o substanță albă dintr-un plic pe care l-ar fi găsit într-un

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 6 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Ministrul Muncii, după promulgarea legii privind salariul minim european: Urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 10 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european, că se urmăreşte reducerea sărăciei în muncă şi protej

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 11 ore
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°