În urma unei excepţii de neconstituţionalitate care practic desfiinţa aproape întreaga legislaţie pe baza căreia funcţiona Agenţia Naţională de Integritate, Legea privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate a trebuit să reintre în discuţia Parlamentului, rezultatul fiind previzibil : în urma amendamentelor succesive, noul act normativ transformă structura într-una inutilă şi face din controlul averilor o formalitate fără finalitate. Reprezentanţii societăţii civile susţin că Agenţia a fost transformată într-una nefuncţională exact în momentul în care lucrurile începeau să se mişte, din punct de vedere al controlului averilor. Şi în Timiş, chiar dacă au existat puţine cazuri instrumentate de către Agenţia Naţională de Integritate, s-a demonstrat că există, şi în administraţia locală, suficiente cazuri de incompatibilităţi, conflicte de interese şi situaţii de averi nejustificate, deşi, formal, toate structurile administrative locale au susţinut că nu au nici un fel de probleme de integritate.
Lege „masacrată”
Senatul a adoptat, la mijlocul săptămânii trecute, în calitate de cameră decizională, cu 92 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere, noua Lege de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, lege care face aproape inutilă această structură de control în domeniul averilor.
Deşi senatorii din Comisia juridică şi cei din Comisia drepturilor omului au dat raport favorabil la Legea de funcţionare a A.N.I., modificările semnificative operate fac din declararea averilor o acţiune fără sens şi finalitate. Astfel, Comisiile de cercetare a averilor de pe lângă Curţile de Apel au fost eliminate din lege, iar declararea bijuteriilor şi a colecţiilor de artă a caror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro va rămâne confidenţială. Cea mai importantă modificare e legată, însă, de eliminar