Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furt de criză: a furat şi ţevile de încălzire centrală!

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 17 mai 2010 ·

Lipsa locurilor de muncă, lipsa banilor şi viaţa tot mai grea îi conduc pe mulţi făgărăşeni la lucruri necugetate. Mulţi oameni găsesc ca ultimă soluţie de supravieţuire furtul. Un făgărăşean a ajuns să fure dintr-o locuinţă chiar şi ţevile de la instalaţia de încălzire. Numai că nu a apucat să se bucure de banii obţinuţi în acest fel pentru că oamenii legii au pus mâna pe el.

A acţionat „la pont“

Poliţiştii au fost anunţaţi zilele trecute de faptul că o locuinţă din cartierul Ion Creangă a fost prădată de hoţi. Descoperirea a fost făcută de un vecin care avea grijă de casă pentru că proprietarii sunt plecaţi în străinătate. Din locuinţă lipseau mai multe bunuri electrocasnice, în valoare de peste 8000 de lei. În plus, hoţul nu s-a oprit doar la aceste bunuri, ci a demontat chiar şi ţevile de la instalaţia de încălzire pe care le-a dus apoi la un centru de colectare a materialelor feroase şi neferoase.

Hoţul – M.I.,în vârstă de 35 de ani, din Făgăraş – a acţionat la pont. Ştia că proprietarii casei erau plecaţi încă din toamna anului trecut în străinătate, pentru că bunicul acestuia locuia în acelaşi cartier. În plus, el cunoştea destul de bine locuinţa pe care a prădat-o. Nu de puţine ori proprietarii l-au primit în casă. Aşa că nici câinii din curte nu l-au împiedicat să pătrundă în casă. În consecinţă, s-a hotărât să dea lovitura. După mai multe „raiduri“, desfăşurate în mai multe nopţi, hoţul a reuşit să fure din locuinţă bunuri în valoare de peste 8.000 de lei. Astfel, după ce a adunat toată aparatura electrocasnică şi electronică, respectiv un televizor cu plasmă, DVD-uri, calculatoare, telefoane mobile, dar şi parfumuri, a trecut la demontarea instalaţiei de încălzire. Ţevile, în valoare de aproape 10.000 de lei, au fost duse la un centru de colectare a materialelor feroase şi neferoase.

„Sărăcia m-a împins la furt“

Hoţul nu a a

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 10 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 7 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 11 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 9 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 13 ore
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°