Incepe o saptamana decisiva pentru viitorul pe termen cel putin mediu al Romaniei. Este saptamana in care ar trebui definitivate masurile de iesire de criza, masuri de austeritate, relansare economica si combatere a evaziunii.
Astazi, Consiliul Economic si Social discuta masurile de austeritate, iar taberele sunt destul de bine conturate. Pe de-o parte, patronatele si guvernul le sustin, sindicatele se opun. Sunt pozitii lesne de inteles, insa, ele ar trebui sa cunoasca nuantari.
Pe de-o parte, guvernul ar trebui sa se gandeasca foarte bine de unde taie. Este clar ca bugetul nu mai sustine cheltuielile de acum, insa ele nu insumeaza doar pensii, salarii si indemnizatii, ci si tot felul de sume forfetare, bonusuri si deconturi prin diverse institutii, in frunte cu Parlamentul, de exemplu, si banii pentru clientela.
Dupa cum sursele de venituri nu au fost cu totul epuizate. N-am auzit o vorba despre redeventele aflate acum la un nivel ridicol, inclusiv pentru exploatarile de marmura, tot ca un exemplu.
Nu cred ca taierile ar trebui sa atinga pensiile si salariile sub 1.000 de lei si nici sumele alocate politicilor pe termen lung, cum este aceea demografica. Daca guvernul nu va nuanta aceasta atitudine procustiana, efectele negative ar putea egala sau chiar depasi beneficiile.
Pe de alta parte, liderii sindicali ar trebui sa dea dovada de realism si bun simt, dupa ce ani de zile au facut, fara urma de scrupule, jocuri politice. Este usor si populist te asezi pe picioarele dinapoi si sa refuzi orice reducere bugetara, intreband obsesiv unde sunt banii.
Pentru ca o buna parte din banii ce au umflat deficitul s-a topit, dupa cum recunoastea inclusiv Vasile Marica, in pomeni electorale dupa care poporul se da in vant.
Cand primeste, nimeni nu intreaba care-o fi pretul si de unde or veni bani
