Yuanul a crescut puternic faţă de euro, iar această apreciere va afecta exporturile Chinei, a anunţat luni un oficial din Ministerul Comerţului de la Beijing, transmite Reuters. "Yuanul s-a apreciat cu aproximativ 14,5 la sută faţă de euro în ultimele patru luni, ceea ce va creşte presiunile asupra costurilor pentru exportatorii chinezi şi vor avea, de asemenea, un impact negativ asupra exporturilor Chinei în ţările europene", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de c
Yuanul a crescut puternic faţă de euro, iar această apreciere va afecta exporturile Chinei, a anunţat luni un oficial din Ministerul Comerţului de la Beijing, transmite Reuters.
"Yuanul s-a apreciat cu aproximativ 14,5 la sută faţă de euro în ultimele patru luni, ceea ce va creşte presiunile asupra costurilor pentru exportatorii chinezi şi vor avea, de asemenea, un impact negativ asupra exporturilor Chinei în ţările europene", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Ministerul Comerţului, Yao Jian.
Luni, yuanul a înregistrat cel mai ridicat nivel faţă de euro din 2002, deoarece euro s-a depreciat puternic faţă de dolar pe pieţele financiare internaţionale. Luni, yuanul se tranzacţiona la 8,3815 pentru un euro, faţă de cotaţia de vineri, de 8,5351.
Yao Jian nu a precizat în ce mod aprecierea dolarului ar putea afectat mult aşteptata decizie de a permite reluarea creşterii yuanului, cerută în special de Statele Unite.
"Nu ar trebui să politizăm problema yuanului. Este problema internă a Chinei. Aprecierea yuanului nu este o cale de reechilibrare a economiei mondiale", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerul Comerţului.
China va stabili propriul său curs pentru reformarea yuanului, a anunţat luna trecută preşedintele Chinei, Hu Jintao, după ce şeful statului american, Barack Obama, a cerut o mai mar