Oltchim rateaza atacul! Lecusanu da din maini in semn de neputinta. Ridica privirea pentru cateva secunde spre galeria valceana de parca ar vrea sa absoarba energia suporterilor si pleaca spre propria poarta. Aceeasi privire apare mai tarziu la Neagu si Stanca, dar pana la finalul meciului ea devine una amara. Ar fi fost prea frumos: Oltchim, campioana Europei!
Miracolul nu s-a produs. Dupa infrangerea dureroasa din Danemarca, Oltchimul a vrut "sa moara frumos" la Bucuresti in fata Viborgului. Dar nu a facut-o! A fost frumos, dar nu a murit! Fetele lui Radu Voina au deschis un nou capitol care prin munca, determinare si "rautate" poate fi incununat cu trofeul mult dorit.
Oltchim a pierdut prima sa finala de Liga Campionilor, dar a castigat premiul cel mare la capitolul sustinatori. Galeria valceana a facut ca Sala Polivalenta din Bucuresti sa vibreze in acelasi ritm cu handbalistele de pe teren si a atras in dese randuri priviri admirative din partea presedintelui Federatiei Europene de Handbal (EHF), Tor Lian.
Dorinta jucatoarelor valcene de a castiga trofeul Ligii Campionilor se putea citi pe chipul lor inca de la antrenamentele de dinaintea returului. Cu cat locurile din Sala Polivalenta se ocupau, cu atat pregatirea fetelor devenea mai apriga. De cealalta parte a terenului, danezele lui Vestergaard pareau roboti setati sa nu ierte nimic in drumul lor spre apararea titlului de campioane europene.
A inceput meciul. Incrancenarea Oltchimului se simte la fiecare faza de atac. Conduse parca spre poarta adversa de atmosfera extraordinara creata de suporteri, valcencele ataca agresiv, fiecare gol marcat fiind urmat de cate un racnet de descatusare. Dar "masinaria" Viborgului nu-si lasa adversarele sa se bucure prea mult. Revin si preiau conducerea partidei.
La jumatatea primei reprize, meciul este intrerupt. Tabe