Complexitatea actualei situaţii a României este foarte uşor de simplificat. Ea se reduce la întrebarea referitoare la prestaţia politicianului din patrie. Cum se ştie, acest personaj este, prin excelenţă, cel chemat să rezolve problemele practice ale societăţii. Subliniez: să le rezolve, nu să le complice, nici să le saboteze. Cum însă la noi politica e declarativă de la un capăt la altul, a sosit momentul, cred, să putem spune cu mâna pe inimă că ne dispensăm foarte uşor de aşa politică. N-aş vrea să par mai radical decât sunt, dar mi-ar putea arăta cineva unul, măcar unul dintre cei care ocupă scaune prin Parlament, sau prin celelalte organisme politice reprezentative de la noi, care să fie altfel?

Aşteptam de la noii aleşi, din ianuarie 1989 încoace, un lucru fundamental, care nu s-a petrecut: să instaureze în ţara asta de truditori necăjiţi şi de copii cu ochi luminoşi un lucru. Democraţia. Orice criză mondială ar fi venit, chiar şi - Doamne fereşte! - un război, prin mecanisme cu adevărat democratice de guvernare şi gestionare a situaţiei, tot am fi scos-o la capăt. Mă uit la Polonia şi la alte ţări şi constat că, fie şi aşa, venind din comunism, cu toate poverile pe care le presupunea o asemenea situaţie, s-a putut găsi o soluţie de rezistenţă în faţa intemperiilor.

Şi atunci, cine e de vină? Cine trebuia să aibă viziunea globală asupra prezentului şi viitorului, dar nu a avut-o şi nu o are nici acum? Am spus-o până şi eu, alături de alţii, chiar aici, mereu: când apar probleme în faţa naţiunii, naţiunea ar trebui să le rezolve. Numai că politicienii noştri, prinşi prea adânc de mecanismele unor interese invizibile - aroganţi, incapabili de dialog, dibuitori de tranzacţii joase şi lipsiţi total de patriotism -, nu au găsit oportun să cheme naţiunea la masa de lucru. Consultările pe care le gestionează orbii şi surzii nu au cum facilita buna comun