Înainte de 89 românul care-şi dorea tv color trebuia să se înscrie pe o listă. Şi nu putea cumpăra două televizoare, chiar dacă avea bani. Se dădea doar cîte unul, să ajungă la fiecare. Asta era deviza cozii din România acelor ani: să se dea doar o bucată, o pereche, o lădiţă de persoană. Să se niveleze cererea cu oferta.

Acum o săptămînă am fost la Apple Store, magazinul de produse Apple de pe Fifth Avenue, din New York. Voiam să cumpărăm un iPad pentru noi şi unul pentru cineva din România, o cunoştinţă care ne rugase să-i facem un serviciu. Ne-am dus în acel templu al cumpărăturilor Apple şi am dat să cumpărăm două bucăţi. Ni s-a spus că trebuie să fim pe listă. Să fi făcut, adică, rezervarea din timp, că nu se prea găsesc la liber. E criză de iPaduri, am fi spus înainte de 89 cînd era criză de orice. Comenzi online nu se primeau pentru că nu se ştia cînd “se bagă” marfă cu un nou transport. Deci, nu am cumpărat nimic. Aşa că am mai rămas prin magazin ca să ne învîrtă cuţitul în rană un angajat care ne-a arătat ce sculă mişto nu puteam cumpăra. Eu voi învîrti cuţitul în rana mac-loverilor arătîndu-le cîteva imagini din zonă.

Înainte de 89 românul care-şi dorea tv color trebuia să se înscrie pe o listă. Şi nu putea cumpăra două televizoare, chiar dacă avea bani. Se dădea doar cîte unul, să ajungă la fiecare. Asta era deviza cozii din România acelor ani: să se dea doar o bucată, o pereche, o lădiţă de persoană. Să se niveleze cererea cu oferta.

Acum o săptămînă am fost la Apple Store, magazinul de produse Apple de pe Fifth Avenue, din New York. Voiam să cumpărăm un iPad pentru noi şi unul pentru cineva din România, o cunoştinţă care ne rugase să-i facem un serviciu. Ne-am dus în acel templu al cumpărăturilor Apple şi am dat să cumpărăm două bucăţi. Ni s-a spus că trebuie să fim pe listă. Să fi făcut, adică, rezervarea din timp, că nu se prea găse