Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţ cu judeţ: Două persoane cu cagule au furat ieri 15.000 de lei dintr-un cazinou din Călăraşi

Publicat in Adevarul, luni 17 mai 2010 ·

Iubitorii de heavy metal îi vor putea asculta pe cei de la Iron Maiden într-un concert care va avea loc la 15 august, în Cluj-Napoca. Două persoane cu cagule au furat ieri 15.000 de lei dintr-un cazinou din Călăraşi, după ce au somat casiera cu un pistol. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş trebuie să restituie două milioane de lei, după ce a pierdut în instanţă peste 80% din procesele privind taxa de primă înmatriculare sau de poluare.

ALBA. Una dintre cele mai cunoscute ferme de creştere a păsărilor din judeţ, SC Avia, îşi închide porţile. Până luna viitoare, societatea va renunţa la toţi cei 80 de angajaţi din cauza falimentului.

ARAD. Studenţii care învaţă la Universitatea „Vasile Goldiş" au, de ieri, un campus nou, cu săli de curs moderne, amfiteatre, laboratoare, o sală de sport, una de gimnastică şi o biserică din lemn. Obiectivul, în valoare de 12 milioane de euro, a fost realizat integral din fondurile proprii ale universităţii. Campusul are o capacitate de 5.000 de locuri.

ARGEŞ. Sediile administraţiilor financiare au fost arhipline ieri, când sute de piteşteni au venit să-şi depună declaraţiile de venit. Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a mărit numărul de birouri la care s-au primit documentele.

BACĂU. Îngrăşământul de bonsai, un nou drog legal. Patru „magazine de vise" s-au redeschis în ultima vreme în Bacău. Patronii au renunţat să mai importe plantele interzise de Guvern şi au găsit alte droguri uşoare cu care să-i ameţească pe tineri.

BIHOR. Prima fermă de bizoni americani de la noi din ţară a fost deschisă de un om de afaceri austriac, Christian Friedl, la Şinteu. Investiţia s-a ridicat la 400.000 de euro.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. 750 de oameni izolaţi din cauza ploilor. Accesul către două sate din comuna Spermezeu este blocat după ruperea unui pod, iar drumurile sunt acoperite de apă.

BOTOŞA

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 46 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 38 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 25 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°